automobil
Parte de vorbire: s.n.
Etimologie: (fr. automobile)
Etimologie: (fr. automobile)
1. vehicul terestru cu patru (sau mai multe) roți, de la unul la șapte locuri, echipat cu un motor și o rezervă de energie pentru acesta, ceea ce face ca acest vehicul să fie autonom pe câteva zeci sau sute de kilometri.
2. ~ blindat = automobil acoperit cu un fel de armură de oțel care îl protejează împotriva gloanțelor.
3. (prin abreviere) auto.
aeroautomobil
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (aero- + automobil)
Etimologie: (aero- + automobil)
1. vehicul terestru care se poate susţine deasupra solului prin o pernă de aer.
automobil, -ă
Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (fr., it. automobile, germ. Automobil)
Etimologie: (fr., it. automobile, germ. Automobil)
1. adj. care se mişcă prin el însuşi.
2. s. n. vehicul pe roţi care se poate deplasa prin mijloace de propulsie proprie.
automobil-capcană
Parte de vorbire: s.n.
Etimologie: (automobil + capcană; cf. fr. voiture piégée)
Etimologie: (automobil + capcană; cf. fr. voiture piégée)
1. mașină care conține o bombă și este folosită în scopuri teroriste.
automobilism
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr. automobilisme)
Etimologie: (fr. automobilisme)
1. sport practicat cu automobilul.
automobilist, -ă
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr. automobiliste)
Etimologie: (fr. automobiliste)
1. cel care practică automobilismul.
electroautomobil
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (electro- + automobil)
Etimologie: (electro- + automobil)
1. automobil acţionat electric.
acvaplanare
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (după fr. aquaplanage, engl. aquaplaning)
Etimologie: (după fr. aquaplanage, engl. aquaplaning)
1. derapaj al unui automobil ce se deplasează cu viteză, provocat de existenţa unei pelicule de apă între şosea şi pneuri.
amfibiu, -ie
Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (fr. amphibie)
Etimologie: (fr. amphibie)
1. adj., s. m. f. (animal, plantă) cu viaţă terestră şi acvatică.
2. (despre autovehicule) adaptat pentru a se deplasa şi pe apă.
3. s. n. avion de tip vechi, capabil atât să aterizeze cât şi să amerizeze.
4. (şi s. f.) automobil, tanc special pentru a se deplasa atât pe uscat cât şi pe apă.
amortizor
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr. amortisseur)
Etimologie: (fr. amortisseur)
1. dispozitiv care atenuează şocurile, trepidaţiile unui automobil, motor etc.
AUT-, AUTO-
Parte de vorbire: prefix
Etimologie: (fr. aut/o/-, cf. gr. autos „el însuși”)
Etimologie: (fr. aut/o/-, cf. gr. autos „el însuși”)
1. „însuși, singur, de la sine, spontan, automat, prin mijloace proprii, automobil, maşină”.
auto
Parte de vorbire: I. s.n., II. adj. invar.
Etimologie: (fr., germ. auto)
Etimologie: (fr., germ. auto)
1. I. vehicul cu motor; automobil.
2. II. (despre transporturi, tracţiune) făcut cu un autovehicul; de automobil.
3. salon ~ = eveniment anual în cadrul căruia producătorii își prezintă ultimele modele.
4. școală ~ = școală pentru învățarea conducerii automobilului și a normelor de circulaţie, precum și pregătirea candidaților pentru obținerea permisului de conducere; școală de șoferi.
autoband
Parte de vorbire: s.n.
Etimologie: (cf. germ. Autobahn)
Etimologie: (cf. germ. Autobahn)
1. drum cu mai multe benzi de circulație pe sens, fără trecere între sensuri, conceput pentru circulația rapidă a automobilelor; autostradă.