Dictionar

automobil

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. automobile)

1. vehicul terestru cu patru (sau mai multe) roți, de la unul la șapte locuri, echipat cu un motor și o rezervă de energie pentru acesta, ceea ce face ca acest vehicul să fie autonom pe câteva zeci sau sute de kilometri.
2. ~ blindat = automobil acoperit cu un fel de armură de oțel care îl protejează împotriva gloanțelor.
3. (prin abreviere) auto.
 

aeroautomobil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (aero- + automobil)

1. vehicul terestru care se poate susține deasupra solului prin o pernă de aer.
 

automobil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr., it. automobile, germ. Automobil)

1. adj. care se mișcă prin el însuși.
2. s. n. vehicul pe roți care se poate deplasa prin mijloace de propulsie proprie.
 

automobil-capcană

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (automobil + capcană; cf. fr. voiture piégée)

1. mașină care conține o bombă și este folosită în scopuri teroriste.
 

automobilism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. automobilisme)

1. sport practicat cu automobilul.
 

automobilist, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. automobiliste)

1. cel care practică automobilismul.
 

electroautomobil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (electro- + automobil)

1. automobil acționat electric.
 

acvaplanare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. aquaplanage, engl. aquaplaning)

1. derapaj al unui automobil ce se deplasează cu viteză, provocat de existența unei pelicule de apă între șosea și pneuri.
 

amfibiu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amphibie)

1. adj., s. m. f. (animal, plantă) cu viață terestră și acvatică.
2. (despre autovehicule) adaptat pentru a se deplasa și pe apă.
3. s. n. avion de tip vechi, capabil atât să aterizeze cât și să amerizeze.
4. (și s. f.) automobil, tanc special pentru a se deplasa atât pe uscat cât și pe apă.
 

amortizor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amortisseur)

1. dispozitiv care atenuează șocurile, trepidațiile unui automobil, motor etc.
 

AUT-, AUTO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. aut/o/-, cf. gr. autos „el însuși”)

1. „însuși, singur, de la sine, spontan, automat, prin mijloace proprii, automobil, mașină”.
 

auto

Parte de vorbire:  I. s.n., II. adj. invar.  
Etimologie: (fr., germ. auto)

1. I. vehicul cu motor; automobil.
2. II. (despre transporturi, tracțiune) făcut cu un autovehicul; de automobil.
3. salon ~ = eveniment anual în cadrul căruia producătorii își prezintă ultimele modele.
4. școală ~ = școală pentru învățarea conducerii automobilului și a normelor de circulație, precum și pregătirea candidaților pentru obținerea permisului de conducere; școală de șoferi.
 

autoband

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (cf. germ. Autobahn)

1. drum cu mai multe benzi de circulație pe sens, fără trecere între sensuri, conceput pentru circulația rapidă a automobilelor; autostradă.