Dictionar

autoridicător, -toare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (auto- + ridicător)

1. care se ridică și coboară prin mijloace proprii.
 

autoritar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. autoritaire)

1. care uzează de autoritatea sa, care urmărește să-și impună voința.
 

autoritarism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. autoritarisme)

1. caracter, comportament al unei persoane autoritare, care iubește să-și impună voința altora; atitudine autoritară.
2. sistem politic care preconizează autoritatea absolută; sistem politic autoritar.
3. (politică) tendință a unui guvern autoritar, a unui regim deosebit de puternic.
 

autoritarist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (autoritar + -ist, fr. autoritariste)

1. I. referitor la autoritarism; autoritar.
2. II. adept al autoritarismului.
3. susținător al unui regim autoritar.
 

autoritate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autorité, lat. auctoritas)

1. putere, drept de a comanda, de a da dispoziții, de a impune ascultare.
2. organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții.
3. reprezentant al acestei puteri.
4. influență, ascendent, prestigiu.
5. cel care se bucură de această influență, de acest prestigiu; somitate.
 

autoritativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. autoritativ)

1. care impune cu autoritate ceea ce pare a fi un adevăr incontestabil.
 

acianopsie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acyanopsie)

1. (med.) formă de discromatopsie care constă în imposibilitatea de a distinge culoarea albastră (și violetă, pentru unii autori), una dintre cele trei culori fundamentale (roșu, verde și albastru).
 

acredita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accréditer)

1. a da autoritatea necesară unui reprezentant diplomatic pe lângă un guvern străin; a împuternici.
2. a face demn de crezare.
3. (fin.) a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv.
 

amiralitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. ammiralità)

1. cea mai înaltă autoritate a marinei militare.
 

ampriză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. emprise)

1. lățime totală a fâșiei de teren pe care se construiește un terasament, un dig, un baraj.
2. influență, ascendent, autoritate morală.
 

anarhist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. anarchiste, rus. anarhist, germ. Anarchist)

1. I. referitor la anarhism, ideal politic bazat pe suprimarea statului și autorității.
2. care este favorabil anarhismului; care mărturisește, care exprimă sau care răspândește această doctrină.
3. II. adept al anarhismului; persoană care profesează, care practică anarhismul.
4. (antonim) legitimist.
 

anchetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. enquête)

1. cercetare făcută de o autoritate publică în scopul stabilirii împrejurărilor în care s-a produs un fapt și a răspunderilor.
2. metodă de investigație științifică, prin cercetarea pe teren; (p. ext.) gen publicistic în care se prezintă rezultatele unor asemenea cercetări.