autoritate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autorité, lat. auctoritas)

1. putere, drept de a comanda, de a da dispoziții, de a impune ascultare.
2. organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții.
3. reprezentant al acestei puteri.
4. influență, ascendent, prestigiu.
5. cel care se bucură de această influență, de acest prestigiu; somitate.

acredita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accréditer)

1. a da autoritatea necesară unui reprezentant diplomatic pe lângă un guvern străin; a împuternici.
2. a face demn de crezare.
3. (fin.) a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv.

amiralitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. ammiralità)

1. cea mai înaltă autoritate a marinei militare.

ampriză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. emprise)

1. lățime totală a fâșiei de teren pe care se construiește un terasament, un dig, un baraj.
2. influență, ascendent, autoritate morală.

anchetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. enquête)

1. cercetare făcută de o autoritate publică în scopul stabilirii împrejurărilor în care s-a produs un fapt și a răspunderilor.
2. metodă de investigație științifică, prin cercetarea pe teren; (p. ext.) gen publicistic în care se prezintă rezultatele unor asemenea cercetări.

ascendent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ascendant, lat. ascendens)

1. adj. urcător, suitor; ascensiv.
2. (despre un astru) care se înalță deasupra liniei orizontului.
3. (fig.) în dezvoltare progresivă.
4. s. m. f. rudă în linie directă care face parte dintr-o generație anterioară.
5. s. n. înălțare a unui astru deasupra orizontului.
6. (astrol.) parte a cerului deasupra orizontului în momentul nașterii cuiva; semn zodiacal ridicat deasupra orizontului estic, la naștere.
7. autoritate morală, influență (asupra cuiva).

atribuție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. attribution, lat. attributio)

1. competență, autoritate care se exercită într-o anumită sferă de activitate.