acredita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accréditer)

1. a da autoritatea necesară unui reprezentant diplomatic pe lângă un guvern străin; a împuternici.
2. a face demn de crezare.
3. (fin.) a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv.

autoritar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. autoritaire)

1. care uzează de autoritatea sa, care urmărește să-și impună voința.

autoritarism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. autoritarisme)

1. caracter, comportament al unei persoane autoritare, care iubește să-și impună voința altora; atitudine autoritară.
2. sistem politic care preconizează autoritatea absolută; sistem politic autoritar.
3. (politică) tendință a unui guvern autoritar, a unui regim deosebit de puternic.

cezaropapism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. césaropapisme)

1. teorie potrivit căreia împăratul își exercita autoritatea absolută atât la nivelul spiritual, cât și temporal.

clientelar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (clientelă + -ar)

1. care este bazat pe clientelism, pe favoritism sau pe urmărirea intereselor personale.
2. relativ la clientelă; legat de practica clientelismului.
3. (Antichitatea romană) care aparținea clienților unui patrician roman.
4. relații (sau raporturi etc.) ~e = relații existente între Imperiul Roman și populațiile străine, prin care acestea din urmă, fără a fi incluse în imperiu, recunoșteau autoritatea Romei în schimbul protecției de care se bucurau din partea ei.

competent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. compétent, lat. competens)

1. care este bine informat într-un domeniu; capabil, priceput.
2. care are căderea, autoritatea legală de a efectua ceva.