Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. anarchiste, rus. anarhist, germ. Anarchist)
1. I. referitor la anarhism, ideal politic bazat pe suprimarea statului şi autorităţii.
2. care este favorabil anarhismului; care mărturisește, care exprimă sau care răspândește această doctrină.
3. II. adept al anarhismului; persoană care profesează, care practică anarhismul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. légion, lat. legio)
1. unitate de bază a armatei romane cu un efectiv între 4200 și 6000 de oameni, în cohorte, manipule și centurii.
2. nume ale unor formații militare neregulate din diferite epoci.
3. ~a de onoare = unul dintre cele mai înalte ordine, în Franța, care se acordă pentru merite militare și civile; ~a străină = (în Franța și Spania) corp de armată din mercenari, cu garnizoana în colonii, destinat asigurării autorității statului și administrației colonialiste.
4. (fig.) mulțime organizată; ceată.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. lésemajesté)
1. crimă de ~ = ofensă adusă persoanei sau autorităţii unui suveran, pedepsită de lege ca o crimă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. municipium)
1. (ant.) titlu dat oraşelor supuse autorităţii Romei, dar care îşi păstrau dreptul de autonomie în treburile interne.
2. oraş mare cu administraţie proprie.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. numerus clausus)
1. categorie de persoane admise în număr limitat într-o funcţie, într-un grad, conform unei legi, unei decizii a autorităţii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. chefferie)
1. exercitare a autorităţii politice, juridice şi religioase a unui şef de trib.
2. teritoriu peste care se exercită o asemenea autoritate.
3. (în Franţa sex. XVIII-XIX) circumscripţie militară pusă sub comanda unui şef.