Rezultate principale (Autorizaţie):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autorisation)
1. permisiune (dată de o autoritate); împuternicire.
2. înscris care dovedeşte o împuternicire.
Rezultate secundare (Autorizaţie):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. bloquer)
2. a împiedica mişcarea, circulaţia etc.
3. a imobiliza într-o anumită poziţie.
4. a interzice (temporar) ocuparea unui post vacant.
5. a suspenda folosirea unor credite, conturi etc.; a interzice schimbarea unor preţuri, salarii fără autorizaţie guvernamentală.
6. refl. (med., tehn.; despre organe) a se imobiliza, a nu mai funcţiona.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. exequatur, lat. exsequatur, să execute)
1. autorizaţie dată de un şef de stat unui consul străin de a-şi exercita funcţiile în ţara în care este trimis.
2. aprobare a unui stat de a se executa pe teritoriul său o hotărâre judecătorească pronunţată de un tribunal străin.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat., fr. imprimatur)
1. formulă prin care cenzura bisericii catolice aproba tipărirea unei cărţi.
2. autorizaţie indicând „bunul de tipar” pe o corectură.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. licence, lat. licentia)
1. titlu la terminarea studiilor superioare, prin care se acordă dreptul de a exercita o profesiune; examen dat pentru obținerea acestui titlu; diploma obținută.
2. lucrare de ~ = lucrare realizată pentru absolvirea primului nivel de studii universitare, care permite exercitarea profesiei corespunzătoare.
3. contract prin care posesorul unui brevet de invenție acordă unei persoane sau statului dreptul de a folosi sau valorifica invenția sa.
4. autorizație dată de stat unui particular pentru exercitarea unui anumit comerț, a unei anumite industrii sau pentru a importa și exporta mărfuri.
5. atitudine, purtare care întrece limitele bunei-cuviințe; lipsă de respect pentru formele obișnuite.
6. figură retorică prin care oratorul îndrăznește să arate preopinenților că e just ceea ce ei resping eronat.
7. ~ poetică = abatere ușoară de la regulile de pronunțare și scriere corectă a cuvintelor, din necesități prozodice.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. permis)
1. autorizaţie oficială scrisă, în virtutea căreia cineva poate exercita o profesiune, o anumită activitate, poate beneficia de anumite drepturi etc.
2. autorizație oficială scrisă eliberată de administrație; permisiune scrisă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. radio-pirate)
1. staţie particulară de radiodifuziune, instalată fără autorizaţie pe un vas ancorat la limita apelor teritoriale ale unei ţări.