Dictionar

Rezultate secundare (Auxiliar.):

Auxiliar, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. auxiliare, lat. auxiliaris)

1. adj., s. n. (element) care ajută la ceva; pe plan secundar; accesoriu; ajutător.

2. verb ~ = verb care ajută la formarea timpurilor şi modurilor compuse: ~ de aspect = verb care ajută la exprimarea gradului de realizare a acţiunii.

3. (mat.) cu care se poate simplifica şi rezolva o problemă mai uşor.

4. s. m. ostaş roman aparţinând unui auxilium.


Semiauxiliar

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. semi-auxiliaire)

1. (verb) având rol sintactic asemănător cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care acţiunii verbului „ajutat” o nuanţă modală, izvorâtă din înţelesul său lexical.


Adjuvant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adjuvant, lat. adiuvans)

1. (medicament) care se asociază cu un alt medicament.

2. (produs) care se adaugă unui material.

3. (fig.) auxiliar.


Ală

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. ala)

1. unitate tactică de cavalerie în armata romană, din auxiliari.


Arhivistic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. archivistique)

1. adj. referitor la arhivistică.

2. s. f. ştiinţă auxiliară a istoriei care se ocupă cu studiul şi organizarea sistematică a arhivelor.


Booster

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl. booster)

1. motor cu abur auxiliar care antrenează roţile libere purtătoare ale unor locomotive cu abur pentru mărirea forţei de tracţiune.

2. (electr., telec.) generator auxiliar pentru sporirea tensiunii; survoltor.

3. fuzee cu mare putere de propulsie şi de scurtă durată, pentru lansarea proiectilelor teleghidate; rachetă auxiliară.

4. (med.) nouă doză de vaccin administrată pentru a întări răspunsul imunitar; rapel.


Compus, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (compune)

1. adj. alcătuit din mai multe elemente.

2. (gram.) timp ~ = timp format cu ajutorul verbelor auxiliare; frunză = frunză având limbul alcătuit din mai multe foliole, dispuse pe un ax; inflorescenţă = inflorescenţă din mai multe inflorescenţe simple; fruct ~ = fruct provenind dintr-o asemenea inflorescenţă.

3. s. n. cuvânt rezultat prin compunere (3).

4. s. m. combinaţie (3).


Cronologie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. chronologie)

1. disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu stabilirea epocilor şi a datelor. (p. ext.) succesiune în timp a evenimentelor istorice.

2. sistem de socotire a anilor.

3. listă cu o succesiune cronologică.