Dictionar

Rezultate secundare (Auzit):

Auzitură

Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (auzi + -tură)

1. faptul de a auzi, de a percepe și a distinge sunetele cu ajutorul simțului auzului; auzire.


Aparteu

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. aparté)

1. (teatru) monolog sau scurtă replică teatrală care nu este auzită de celelalte personaje din scenă, ci doar de spectatori.

2. (prin ext.) conversație secretă; convorbire între patru ochi.


Audibil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. audible, lat. audibilis)

1. care poate fi auzit, perceput de urechea umană.

2. perceptibil ca sunet de urechea umană.

3. care poate fi auzit și înțeles.

4. (var.) auzibil.

5. (antonime) neaudibil, inaudibil.


Audibilitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. audibilité)

1. proprietate a sunetelor de a fi percepute de ureche.

2. faptul pentru un sunet, un zgomot sau chiar un cuvânt, de a fi auzit de cineva sau de ceva.

3. (antonim) inaudibilitate.


Consonantă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Konsonant)

1. sunet elementar din limbile vorbite, pronunțat printr-o blocare sau o restrângere semnificativă a căii vocale, suficient de tare pentru a fi auzit; sunet al vorbirii caracterizat, spre deosebire de vocale, prin faptul de a nu putea fi singurul constituent sau singurul tip de constituent al unui cuvânt (conceptul modern de „consoană” nu mai necesită apariția concomitentă cu o vocală); consoană.

2. desemnează literele alfabetului diferite de vocale.

3. (var.) (înv.) consonant.


Criptomnezie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cryptomnésie)

1. tulburare de memorie caracterizată prin incapacitatea de a diferenţia evenimentele trăite de propria persoană de cele din vis, citite sau auzite.


Deviză

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. devise)

1. formulă scurtă care exprimă o idee călăuzitoare în comportarea sau în activitatea cuiva.

2. (herald.) figură emblematică ce însoţeşte un scut, un blazon.