Rezultate secundare (Auzit):
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (auzi + -tură)
1. faptul de a auzi, de a percepe și a distinge sunetele cu ajutorul simțului auzului; auzire.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. aparté)
1. (teatru) monolog sau scurtă replică teatrală care nu este auzită de celelalte personaje din scenă, ci doar de spectatori.
2. (prin ext.) conversație secretă; convorbire între patru ochi.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. audible, lat. audibilis)
1. care poate fi auzit, perceput de urechea umană.
2. perceptibil ca sunet de urechea umană.
3. care poate fi auzit și înțeles.
5. (antonime) neaudibil, inaudibil.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. audibilité)
1. proprietate a sunetelor de a fi percepute de ureche.
2. faptul pentru un sunet, un zgomot sau chiar un cuvânt, de a fi auzit de cineva sau de ceva.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Konsonant)
1. sunet elementar din limbile vorbite, pronunțat printr-o blocare sau o restrângere semnificativă a căii vocale, suficient de tare pentru a fi auzit; sunet al vorbirii caracterizat, spre deosebire de vocale, prin faptul de a nu putea fi singurul constituent sau singurul tip de constituent al unui cuvânt (conceptul modern de „consoană” nu mai necesită apariția concomitentă cu o vocală); consoană.
2. desemnează literele alfabetului diferite de vocale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cryptomnésie)
1. tulburare de memorie caracterizată prin incapacitatea de a diferenţia evenimentele trăite de propria persoană de cele din vis, citite sau auzite.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. devise)
1. formulă scurtă care exprimă o idee călăuzitoare în comportarea sau în activitatea cuiva.
2. (herald.) figură emblematică ce însoţeşte un scut, un blazon.