Rezultate principale (Avangardă):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. avant-garde)
1. detaşament care se trimite în fruntea unei trupe în marş spre a face siguranţa pe direcţia de deplasare a acesteia; (antonim) ariergardă.
2. clasă, grup social, organizaţie politică conducătoare, care se situează pe poziţiile cele mai înaintate în cadrul unei mişcări sociale, politice, naţionale etc.
3. de ~ = care merge, care conduce.
4. mişcare literar-artistică complexă şi eterogenă, care, afişând o respingere totală a formelor consacrate şi a tradiţiei, proclamă ostentativ şi polemic necesitatea înnoirii, asumându-şi rol de precursor; avangardism.
Rezultate secundare (Avangardă):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr., engl. antiart)
2. curent în avangarda artistică a ultimelor decenii cu caracter contestatar faţă de arta academistă.
3. producție care nu respectă principiile artei (academice); producție antiartistică.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. arrière-garde)
1. (sub)unitate militară care se deplasează în urma unei alte unităţi în marş, asigurându-i spatele; (înv. și pop.) coada oștii.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Avantgardismus)
1. orice artist, mișcare sau operă de artă care rupe precedentul și este considerată inovatoare și deschizătoare de drumuri; avangardă.
2. curent artistic care luptă împotriva formelor și tradițiilor consacrate.
3. atitudine fals revoluționară prin care se recurge la măsuri premature, care nu țin seama de etapa de dezvoltare respectivă.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. avant-gardiste)
1. I. privitor la avangardism; care aparține avangardismului.
2. care aparține avangardei literare, artistice etc.
3. care este în avangardă, înaintea timpului său, în fruntea progresului sau a cunoașterii.
4. II. adept al avangardismului; cel care face parte dintr-o avangardă, dintr-o mișcare inovatoare.
5. (antonime) conservator, misoneist.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după rus. hvostizm)
1. tactică oportunistă care preconizează situarea partidului „în coada” maselor, negând rolul de avangardă şi de organizator al partidului marxist-leninist.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. imagism, fr. imagisme)
1. școală în poezia engleză și americană întemeiată pe cultul exclusivist al imaginii, care pretindea să comunice prin culoare și ritm emoția directă a sensibilității poetului.
2. curent de avangardă în poezia rusă a anilor postrevoluționari, care concepea poezia ca mijloc gratuit de inventivitate imagistică.
3. preferință pentru imagini, abundență de imagini într-o operă beletristică.