aviz

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. avis)

1. înştiinţare oficială; documentul prin care se face.
2. punct de vedere, părere.
3. apreciere, rezoluţie a unei autorităţi; consimţământ.

aviza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. aviser)

1. tr. a înştiinţa în prealabil, a avertiza.
2. intr. a-şi da avizul; a aproba; a decide.

avizaja

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (după it. avvisare)

1. a lua în considerare, a considera; a privi în față.

avizălui

Parte de vorbire:  vb. tr. (înv.)  
Etimologie: (aviza + -ălui)

1. a aviza (un act).

avizăluire

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (v. avizălui)

1. avizare (a unui act).

avizăluit, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (v. avizălui)

1. I. înștiințat verbal sau în scris; care a primit un aviz favorabil; avizat.
2. II. înștiințare verbală sau scrisă; exprimare a unei păreri autorizate într-o chestiune oficială; avizare (a unui act).

avizat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. avisé)

1. prevenit, informat; pregătit, competent.
2. (despre un act) pe care cineva şi-a pus avizul.

afișier (1)

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. affichier)

1. loc (special amenajat) unde se fixează diferite anunțuri; loc pentru afișaj; avizier.

anunţ

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (cf. fr. annonce)

1. înştiinţare, aviz prin care ceva este făcut cunoscut publicului, verbal sau în scris.
2. text, publicație care anunță ceva.
3. comunicat publicitar într-un organ de presă.
4. (la jocul de cărți) declarație de intenție.
5. (radio, TV) text care precede un program și servește drept titlu sau rezumat al acestuia.

aviza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. aviser)

1. tr. a înştiinţa în prealabil, a avertiza.
2. intr. a-şi da avizul; a aproba; a decide.

avizat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. avisé)

1. prevenit, informat; pregătit, competent.
2. (despre un act) pe care cineva şi-a pus avizul.

concluzie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conclusion, lat. conclusio)

1. judecată care rezultă dintr-un şir de constatări sau argumente; încheiere.
2. ultima parte a unei expuneri, a unei opere.
3. (muz.) ultima secţiune din expoziţia unei sonate.
4. a trage ~ii = a rezuma ideile emise de participanţii la o dezbatere.
5. judecată finală a unui silogism.
6. (mat.) parte din enunţul unei teoreme al cărei adevăr se deduce prin demonstraţie.
7. (pl.) încheiere a unei chestiuni făcută de o autoritate judiciară sau ministerială; aviz, propunere.
8. a pune ~ii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces.

consiliu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. consilium, fr. conseil)

1. sfat, povaţă, sfătuire.
2. colectiv de conducere, de administrare, avizare sau consultare etc. în activitatea unor organe ori organizaţii, instituţii etc.
3. şedinţă a unui astfel de colectiv.
4. denumire dată (îndeosebi în structura statelor de tip comunist) unor organe sau organisme centrale de partid şi de stat.
5. ~ de miniştri = organ suprem executiv şi de dispoziţie al puterii de stat; cabinet (II); ~ de administraţie = comitet de conducere al unei societăţi comerciale sau industriale pe acţiuni.