Dictionar

Rezultate principale (Axiomă,):

Axiomă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. axiome, lat., gr. axioma)

1. adevăr fundamental admis ca real fără a fi demonstrat.

2. (mat.) enunţ primar acceptat fără demonstraţie, pe baza căruia se formulează o teoremă.


Rezultate secundare (Axiomă,):

Axiomatic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. axiomatique)

1. adj. întemeiat pe o axiomă, cu caracter de axiomă.

2. metodă = metodă ştiinţifică de expunere care, pornind de la axiome, deduce noi propoziţii (teoreme).

3. s. f. disciplină care studiază înlănţuirea coerentă a axiomelor, în scopul asigurării corectitudinii fundamentelor matematicii şi a utilizării corecte a deducţiei în ştiinţe; timologie.


Axiomatiza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. axiomatiser)

1. a reduce cunoaşterea la un sistem de axiome.


Axiomatic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. axiomatique)

1. adj. întemeiat pe o axiomă, cu caracter de axiomă.

2. metodă = metodă ştiinţifică de expunere care, pornind de la axiome, deduce noi propoziţii (teoreme).

3. s. f. disciplină care studiază înlănţuirea coerentă a axiomelor, în scopul asigurării corectitudinii fundamentelor matematicii şi a utilizării corecte a deducţiei în ştiinţe; timologie.


Consistenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. consistance, it. consistenza)

1. stare a unui corp care are un anumit grad de densitate.

2. rezistenţă opusă de un corp la deformare, la sfărâmare.

3. (fig.) soliditate, tărie; fermitate.

4. (mat.) coerenţă (2).

5. (log.) însuşire a unui sistem axiomatic de a nu fi contradictoriu.


Independenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. indépendance)

1. drept al unui stat la existență și dezvoltare liberă, fără amestec din afară, de a-și hotărî singur soarta, de a-și alege, potrivit voinței și intereselor sale, calea de dezvoltare socială și politică.

2. stare de neatârnare economică și socială (a unei persoane, a unei clase sociale).

3. libertate sau înclinare de a face, sau de a privi ceva în mod independent.

4. proprietate a unui sistem axiomatic constând în aceea nici una din axiomele sale nu este deductibilă din celelalte.


Postulat

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. postulat, lat. postulatum)

1. enunţ exprimând un adevăr fundamental, care apare evident şi nu are nevoie fie demonstrat.

2. axiomă, premisă.

3. (mat.) principiu recunoscut ca adevărat fără demonstraţie.


Timologie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. timologia)

1. disciplină care studiază înlănțuirea coerentă a axiomelor; axiomatică.