Dictionar

azil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. asila, lat. asylum)

1. instituție cu caracter filantropic pentru copii, bătrâni, invalizi.
2. loc de refugiu inviolabil; adăpost.
3. drept de ~ = drept de inviolabilitate acordat de către un stat unei persoane străine persecutate în țara sa din motive politice.
 

alguazil

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. alguazil, sp. alguacil)

1. (în trecut, în Spania) agent de poliție care îndeplinea în același timp funcțiile de executor judecătoresc, sergent orășenesc și jandarm.
 

azilant

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (azil + -ant)

1. cetățean străin care a obținut azil într-o țară; imigrant.
 

absidă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abside, lat. absida)

1. nișă în formă semicirculară situată în continuarea navei centrale a unei bazilici sau biserici.
 

andezin

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. andésine)

1. mineral din familia plagioclazilor, din silicat de sodiu și calciu; mineral aparținând familiei feldspaților și intermediar între albit și anortit.
 

atrium/atriu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., fr. atrium)

1. curte interioară, înconjurată de portice acoperite, a caselor romane.
2. spațiu deschis, înconjurat uneori de coloane, la intrarea într-o bazilică.
3. (anat.) auricul.
4. spațiu gastric la spongieri, care comunică cu exteriorul prin oscul.
5. culoar care înconjură un con vulcanic secundar, îmbucat în craterul unui vulcan mai vechi.
 

autocrator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autocrator, gr. autokrator)

1. titlu dat, în Grecia antică, deținătorilor unei autorități absolute.
2. bazileu ~ = (la Bizanț) titlu oficial al împăratului.
 

autoperie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (auto2 +perie)

1. autovehicul prevăzut cu perii pentru curățatul străzilor.
 

autoplug

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. auto-charrue)

1. autovehicul pentru spălarea și deszăpezirea străzilor.