Dictionar

așezat

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (vb. așeza)

1. (despre un punct geografic) situat.
2. (despre oameni) liniștit, cumpătat, serios, cuminte; chibzuit.
3. (d. oameni) serios și bun gospodar; (pop) chivernisit.
4. (despre vorbe; adesea adverbial) liniștit, calm; cu conținut serios, sănătos.
 

aranjat, așezat

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT ordinatus
2. FR rangé
3. EN ordinate; arranged
4. DE geordnet
5. RU упорaдочённый
6. HU rendezett
 

situat; așezat

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT situs; impositus
2. FR situé; placé
3. EN situated; placed
4. DE gelegen; gestellt
5. RU рaсположенный
6. HU elhelyezett, elhelyezkedő; ültet, letelepedő, leülepedett
 

acatizie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. akathisie)

1. (med.) sindrom de neliniște motorie caracterizat prin nevoia pacientului de a se mișca în permanență.
2. (med.) nevroză caracterizată prin imposibilitatea de a sta sau de a rămâne așezat.
 

aciclic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acyclique)

1. care nu are caracter ciclic; care nu are ciclu; care apare la intervale neregulate; aperiodic.
2. (despre flori) cu elemente dispuse în spirală; spiralat.
3. (botanică) care nu este așezat în formă de verticil; neverticilat.
4. (despre substanțe organice) care nu conține nici un ciclu de atomi în molecula sa.
5. (antonim) ciclic.
 

acumbent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. acumbent, lat. accumbens)

1. (bot.) situat de-a lungul sau alături de un alt organ; așezat perpendicular pe planul de simetrie al cotiledoanelor.
 

adiacent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. adiacens, it. adiacente)

1. alăturat, așezat alături, învecinat, continuu.
2. (mat.) unghiuri ~e = unghiuri care au același vârf și o latură comună.
 

adosat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adossé, lat. adossatus)

1. așezat adaxial.
2. (bot.) orientat spre axă.
3. (despre o coloană, un pilastru) lângă un perete; (despre o construcție) lipită de un edificiu.
 

afocal

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. afocal)

1. (despre sisteme optice) format din două (grupuri de) lentile astfel așezate încât focarul-imagine al uneia să coincidă cu focarul-obiect al celeilalte.