Dictionar

Rezultate secundare (Băi):

Baiaderă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bayadère, port. bailadeira)

1. dansatoare indiană care execută dansuri rituale sau laice.


Baian

Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. baian)

1. s. m. cântăreţ de balade rus sau ucrainean.

2. s. n. armonică de mână, cu butoni în loc de clape.


Baieu

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. boyau)

1. bandaj al roţii unei biciclete de curse conţinând în anvelopă o cameră subţire de cauciuc.


Bain-marie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bain-marie)

1. fel de a fierbe ori de a coace uşor un aliment, un corp, constând în a plasa recipientul în care este conţinut în apa ce se încălzeşte direct.


Bainită

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Bainit)

1. constituent structural al oţelurilor, prin transformarea austenitei.


Baion

Parte de vorbire: s.
Origine: (sp. baion)

1. dans modern brazilian, de origine populară; melodia corespunzătoare.


Abluţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ablution, lat. ablutio)

1. spălare a corpului, prescrisă de unele religii orientale şi la catolici, pentru purificare.

2. purificare religioasă.

3. (fam.) îmbăiere prin duş.

4. eroziune exercitată de curenţii marini de adâncime.


Anagnost

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anagnoste)

1. (la romani) sclav însărcinat facă lectură în timpul mesei sau al băii, copieze manuscrise etc.


Armă

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. arma)

1. unealtă, maşină care serveşte pentru atac sau apărare.

2. ~ albă = armă destinată luptei corp la corp (baionetă, stilet etc.); a depune ~ele = a se preda; (fig.) a ceda.

3. (pl.) ansamblul semnelor heraldice de pe o stemă, de pe un blazon.

4. categorie de trupe din forţele armate corespunzând unei activităţi specializate.

5. (fig.) mijloc de combatere a unui adversar pe planul ideilor, al politicii.


Atramentare

Parte de vorbire: s.
Origine: (după germ. Atramentverfaren)

1. tratament termochimic al pieselor de oţel prin încălzire în baie cu soluţie de fosfat de fier şi de mangan.


Azer, -ă

Parte de vorbire: adj., s. m. f.
Origine: (fr. azér)

1. azerbaidjan.


Azerbaidjan, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (după fr. azerbaïdjanaise)

1. adj., s.m.f. (locuitor) din Azerbaidjan; azer.

2. (s. f.) limbă turcă din familia altaică, vorbită de azerbaidjeni.