Dictionar

babbit

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. babbit)

1. aliaj de staniu, stibiu și cupru, rezistent la fricțiune.
2. (var.) babit.
 

babelic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. babélique)

1. gigantic.
2. de o confuzie extremă.
 

babeurre

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. babeurre)

1. preparat alimentar dietetic, din lapte degresat, pentru sugari.
 

babilonian, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. babylonien)

1. adj., s.m.f. (locuitor) din Babilon; babilonic.
2. (s. n.) dialect akkadian vorbit în Mesopotamia.
 

babilonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. babylonisch)

1. babilonian.
2. uriaș, enorm, măreț, somptuos; (fig.) exuberant.
 

babilonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (babilon/ic/ + -ie)

1. încurcare, amestecare a limbilor; vorbire, scriere confuză.
2. dezordine, situație confuză, haotică.
 

abject, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abject, lat. abiectus)

1. care comite fapte reprobabile; ticălos.
2. care inspiră dezgust, repulsie, prin josnicia, degradarea sa morală; demn de cel mai mare dispreț; abominabil.
3. (antonime) respectabil, stimabil.
 

acolit, -ă

Parte de vorbire:  I. s.m.f., II. s.m.  
Etimologie: (fr. acolyte, lat. acolythus, gr. akolythos)

1. I. persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva.
2. persoană care ajută pe cineva într-o acțiune (reprobabilă); complice.
3. II. ajutor al preotului în cultul catolic.
4. divinitate secundară care însoțește o divinitate principală.
 

actuar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actuaire, cf. lat. actuarius, scrib)

1. specialist în aplicarea teoriei probabilităților și a statisticii matematice în diferite calcule.
 

actuarial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. actuariel)

1. efectuat de actuar (specialist în statistică și probabilități aplicate operațiunilor de asigurări și finanțare).
2. care are legătură cu actuarii și profesia lor.
3. se referă la metodele matematice utilizate de actuari.
 

afrikaans

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. afrikaans)

1. limbă de origine olandeză, vorbită de afrikanderi.
2. limba germanică destul de apropiată de olandeză, vorbită în Africa de Sud, unde are statut de limbă oficială, și în Namibia (și, într-o măsură mai mică, Botswana, Zambia și Zimbabwe).
 

aleatoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aléatoire, lat. aleatorius)

1. care depinde de un eveniment incert; supus hazardului; întâmplător; stocastic.
2. variabilă ~ie (sau stocastică) = mărime care poate avea diferite valori, fiecare dintre ele fiind luată ca o anume probabilitate; muzică ~ie = muzică în care autorul introduce elemente de hazard, de improvizație.