banal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. banal)

1. lipsit de originalitate; obișnuit, comun.

banalitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. banalité)

1. caracterul a ceea ce este banal; platitudine.
2. lucru obișnuit, comun.

banaliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. banaliser)

1. tr., refl. a face să devină, a deveni banal.

banalitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. banalité)

1. caracterul a ceea ce este banal; platitudine.
2. lucru obișnuit, comun.

banaliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. banaliser)

1. tr., refl. a face să devină, a deveni banal.

clișeu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cliché)

1. plată (film) fotografică impresionată de lumină, proba negativă a unei fotografii.
2. planșă, copia unui text, a unei figuri pentru imprimare.
3. (fig.) frază banală, expresie stereotipă; șablon.

comun, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. commun, lat. communis)

1. adj. care aparține mai multora sau tuturor; care interesează pe mai mulți sau pe toți; obștesc.
2. (jur.) drept ~ = parte a dreptului cu aplicare generală; substantiv ~ = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel; factor ~ = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume; divizor ~ = număr întreg cu care se împart exact mai multe numere întregi date; multiplu ~ = număr divizibil prin mai multe numere întregi date; numitor ~ = numitor care aparține mai multor fracții.
3. a face cauză ~ă cu cineva = a fi de partea cuiva.
4. obișnuit, normal, frecvent.
5. loc ~ = idee, lucru știut de toată lumea; banalitate.
6. mediocru, banal, de rând.
7. s. n. ceea ce aparține tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obștești.
8. în ~ = laolaltă, împreună.
9. a ieși din ~ = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit.

crepuscular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. crépusculaire)

1. referitor la crepuscul.
2. slab luminat, abia vizibil.
3. (despre un curent poetic din literatura italiană de la începutul sec. XX) care manifesta predilecție pentru tonurile mijlocii, pentru vagul culorii, pentru o banalitate ostentativă și un prozaism voit al expresiei.
4. (despre animale) care este activ după apusul Soarelui.

cultism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cultisme)

1. afectare particulară a stilului; culteranism; gongorism.
2. greșeală de limbă a cărei origine o constituie dorința vorbitorilor de a se exprima mai literar, mai puțin banal.
3. cuvânt introdus în limbă pe cale cultă.