Dictionar

bancher

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. banquier, it. banchiere)

1. posesor de capital bancar; proprietar, mare acţionar al unei bănci
2. cel care ţine banca2.
 

agiotor

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. agioteur)

1. persoană care face agiotaj; agent de bursă.
2. bancher specializat în comerțul cu titluri publice la începutul secolului al XVIII-lea.
 

bancocrat, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. bancocrate)

1. adept al bancocrației.
2. susținător al dominației exercitate asupra vieții publice de către bănci.
3. bancher puternic; capitalist care se bazează pe bănci.
 

chemin de fer

Parte de vorbire:  s.n. inv.  
Etimologie: (fr. chemin de fer)

1. joc de noroc asemănător bacaralei, la care fiecare jucător devine pe rând bancher.
 

ciompi

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. ciompi)

1. pl. nume dat muncitorilor torcători de lână din Florenţa sec. XIV, care, aliaţi cu meseriaşii neîncadraţi în bresle, s-au răsculat în 1378 împotriva negustorilor, bancherilor şi patronilor.
 

contoar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. comptoir)

1. birou de comerţ (în special al unui bancher); masă unde se fac plăţile în casele mari de comerţ.
2. agenţie comercială într-un stat străin.
 

faliment

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. fallimento, germ. Falliment)

1. stare de insolvabilitate a unui comerciant sau bancher, a unei întreprinderi etc., recunoscută şi declarată de o instanţă judecătorească; bancrută.
2. (fig.) ruină, eşec total.
3. a da ~ = a nu izbuti într-o acţiune.