Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl. band)
1. trupă de muzicanți; grup de muzicieni care cântă împreună ca un ansamblu; bandă.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (cf. germ. Autobahn)
1. drum cu mai multe benzi de circulație pe sens, fără trecere între sensuri, conceput pentru circulația rapidă a automobilelor; autostradă.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. bander)
1. tr. a înconjura, a inciza în benzi.
2. refl. (despre nave) a se înclina pe un bord din cauza vântului sau a încărcăturii aşezate greşit.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bande, it. bande, /3/ engl. band)
1. grup de oameni (reuniţi în scopuri necinstite); clică.
2. (glumeţ) grup de prieteni care umblă împreună.
3. ansamblu muzical instrumental; band; trupă de muzicanţi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bande, germ. Band)
1. fâșie îngustă și lungă cu care se leagă, se înfășoară ceva.
2. parte lungă și îngustă a unei suprafețe.
3. fir de circulație pe o stradă sau șosea.
4. (anat.) fâșie de țesut care unește două organe.
5. parte a cromozomului, clar diferențiată, de culoare mai închisă sau mai deschisă.
6. ~ magnetică = fâșie pentru înregistrarea magnetică a semnalelor electrice; ~ de magnetofon = fâșie îngustă de material flexibil, cu un strat fin de substanță feromagnetică, pentru înregistrarea și reproducerea sunetelor cu magnetofonul; ~ etalon = bandă magnetică cu înregistrări speciale pentru reglarea sau verificarea parametrilor unui magnetofon ori magnetoscop; ~ rulantă = fâșie îngustă, continuă (de cauciuc) care servește la transportul în plan orizontal al unor materiale sau piese; ~ de imagini = peliculă cinematografică; ~ sonoră = peliculă cinematografică de înregistrat sunetul.
7. (spațiu neimprimat) între două sau mai multe mărci poștale; ștraif.
8. margine elastică de la masa de biliard.
9. (herald.) figură diagonală care reunește unghiul drept de sus al unui scut cu unghiul stâng de jos.
10. în ~ = (despre figuri) așezat în diagonala scutului.
11. grup de frecvențe învecinate sau apropiate care fac parte din spectrul unei radiații sonore sau electromagnetice.
12. înclinare a unei nave pe un bord sub efectul vântului sau când încărcătura este greșit repartizată.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bandage)
1. faşă cu care se leagă o rană, o parte bolnavă a corpului; (p. ext.) pansament.
2. aparat special pentru a susţine o hernie.
3. faşă cu care boxerii îşi înfăşoară pumnii pe sub mănuşi.
4. cerc metalic sau de cauciuc care se montează pe janta unei roţi de vehicul.
5. sistem de inele din sârmă cu care se consolidează înfăşurările rotoarelor maşinilor electrice.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (bandaj)
1. tr., refl. a(-şi) aplica un bandaj.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abandon)
1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.
2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.
3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.
4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.
5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.
6. renunțare la o cauză, credință etc.
7. cedare (la o stare, un sentiment).
8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.
9. (sport) retragere dintr-o competiţie.
10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. abandonnique)
1. I. (psihanaliză) se spune despre un subiect (în special un copil) care trăiește cu frica de a fi abandonat, fără să existe neapărat motive obiective care să justifice această frică.
2. II. (psihanaliză) persoană, de obicei un copil, care trăiește cu teama patologică de a fi abandonat.
Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. abdiquer, lat. abdicare)
1. a renunța la puterea pe care o exercită; a demisiona din funcție.
2. a abandona puterea suverană; a renunţa la tron, la un drept.
3. (fig.) a renunţa la ceva, a se resemna.
4. a renunţa la o activitate din cauza greutăţilor întâmpinate.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abnégation, lat. abnegatio)
1. devotament dus până la sacrificiu; abnegare.
2. devotament până la jertfire de sine față de o cauză sau de o persoană.
3. sacrificiu voluntar; renunțare voluntară la ceva scump; abandonare, renunțare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (accepta)
2. (cont.) consimţământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea furnizoare; accept.
3. (jur.) manifestare a voinţei de a dobândi un drept, o moştenire, o ofertă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accession, lat. accessio)
1. (jur.) mod de dobândire a unei proprietăţi prin alipirea unui bun la altul mai important.