Parte de vorbire: s.
Origine: (it. basso, fr. basse)
1. s. m. cântăreţ cu voce de bas (II, 1).
2. s. n. vocea bărbătească cea mai gravă.
3. instrument de suflat de alamă care produce sunetele cele mai grave.
Parte de vorbire: s.m. (regional; desuet)
Origine: (cf. harambaș)
1. căpitan de haiduci sau de hoți.
Parte de vorbire: element de compunere învechit (baș-aga, baș-caimacam etc.)
Origine: (tc. baș)
1. „principal, cu gradul cel mai înalt”.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. basque)
1. parte a unei jachete (fuste) care acoperă şoldurile.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. basque)
1. adj., s. m. f. (locuitor) din Pirinei.
2. (s. f.) limbă aglutinantă vorbită de basci.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. /beret/ basque)
1. beretă cu marginile îndoite înăuntru.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl., fr. basket)
1. s. n. joc sportiv între două echipe a câte 5 jucători, în care mingea se aruncă într-un coş fixat de un stâlp pe terenul echipei adverse; baschetbal.
2. s. m. pl. încălţăminte de sport asemănătoare unor ghete de pânză cu talpă groasă.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. aborigène, lat. aborigines)
1. I. referitor la locul unde se află cineva, originar din acest loc; băştinaş, autohton, indigen.
2. II. locuitor originar din țara în care locuiește.
Parte de vorbire: I. s.n. (înv.), II. s.m. (înv.)
Origine: (I. fr. acquit; II. cf. lat. apium)
1. I. bilă de încercare la jocul de biliard, desemnând persoana care începe partida.
2. (reg.) baston special de lemn, cu care jucătorii lovesc bilele de biliard; tac.
3. II. plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze mari, penate, cu flori albe, cu un rizom gros, globulos și cărnos, cultivată ca plantă culinară; țelină (Apium graveolens).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acyanopsie)
1. (med.) formă de discromatopsie care constă în imposibilitatea de a distinge culoarea albastră (și violetă, pentru unii autori), una dintre cele trei culori fundamentale (roșu, verde și albastru).
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. acide, lat. acidus)
1. adj. cu proprietăţi acide.
2. (fig.) care dezvăluie lucruri neplăcute, dureroase; usturător.
3. (adesea fig.) care are proprietățile unui acid, cu gust acru, înțepător.
4. s. m. substanţă chimică cu gust acru şi miros înţepător, care înroşeşte hârtia albastră de turnesol.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aconit, lat. aconitum, gr. akoniton)
1. plantă veninoasă montană, cu flori albastre şi frunze de un verde-închis; omag.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. acquamarina)
1. varietate de beril, albastră-verzuie, piatră preţioasă.