Dictionar

big

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Biga)

1. linie de îndoire executată prin presare pe suprafața unui carton.
 

big band

Parte de vorbire:  s. n.  
Etimologie: (engl. big band)

1. ansamblu mare orchestral de jaz.
 

big bang

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. bing bang /theory/)

1. (astron.) marea explozie (ipotetică) a atomului primitiv de materie, care a inițiat expansiunea universului.
 

big-store

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. big store)

1. magazin universal mare; supermagazin, supermarket.
 

bigă 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bigue)

1. macara specială la bordul navelor pentru încărcări și descărcări.
 

bigă 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. biga)

1. car roman cu două roți, la care erau înhămați doi cai.
 

bigam, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. bigame, lat. bigamus)

1. I. care este căsătorit cu două persoane în același timp.
2. care se referă la bigamie.
3. II. cel care se găsește în situația de bigamie, adică căsătorit concomitent cu două persoane.
 

ambiguitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ambiguité, lat. ambiguitas)

1. însușirea de a fi ambiguu; (concr.) cuvânt, expresie ambiguă; amfibolie.
 

ambiguiza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (ambiguu + -iza, cf. fr. ambiguïser)

1. a da un caracter ambiguu; a echivoca.
2. (antonim) a dezambiguiza.
 

amfibolic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amphibolique)

1. (filozofie) care este ambiguu, care poate fi interpretat în două moduri diferite.
2. (mineralogie) legat de amfiboli; care conține amfiboli.
 

amfibolie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amphibolie)

1. construcție sintactică defectuoasă, datorită căreia o propoziție sau o frază are un sens echivoc; contradicție într-un concept; ambiguitate.
 

amfibologic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amphibologique)

1. care include o amfibologie, un dublu sens; ambiguu; obscur.
2. (antonime) inechivoc, neechivoc, univoc.
 

bigam, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. bigame, lat. bigamus)

1. I. care este căsătorit cu două persoane în același timp.
2. care se referă la bigamie.
3. II. cel care se găsește în situația de bigamie, adică căsătorit concomitent cu două persoane.