Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bijouterie)
1. obiect de podoabă; giuvaer.
2. (fig.) lucru elegant şi de mare preţ.
3. magazin, atelier de bijuterii.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. bijoutier)
1. persoană care produce sau vinde bijuterii; comerciant de bijuterii; giuvaergiu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. cassa, germ. Kasse)
1. dulap, ladă de oţel în care se ţin bani, bijuterii, hârtii de valoare etc.
2. loc unde se achită costul cumpărăturilor într-un magazin.
3. ghişeu unde se fac încasările şi plăţile într-o întreprindere, instituţie etc.
4. sumă de bani în casieria unei întreprinderi sau instituţii.
5. a face ~a = a face bilanţul încasărilor şi plăţilor dintr-o zi; plus (sau minus) de ~ = diferenţă rezultată în plus (în minus) după stabilirea încasărilor şi plăţilor; registru de ~ = registru în care se trec sumele încasate şi cele plătite.
6. ~ de bagaje = birou în incinta unei (auto)gări, unde se pot depune temporar, spre păstrare, bagajele călătorilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. lapis-lazuli)
1. silicat natural de sodiu, calciu şi aluminiu, de culoare albastră, folosit la bijuterii, ca piatră de ornament şi în vopsitorie; lapis, lazurit.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. monture, germ. Montur)
1. parte dintr-un dispozitiv tehnic în care se montează o piesă.
2. piesă de metal în care sunt fixate pietrele preţioase ale unei bijuterii.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. morion)
1. (istorie) cască, coif cu marginile răsfrânte în sus.
2. varietate de cuarţ brun-închis, folosită la confecţionarea bijuteriilor.