Dictionar

Rezultate secundare (Binär;):

Binar, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. binaire, engl. binary, lat. binarius)

1. adj. format din două unităţi; divizibil cu2. (chim.) constituit din două elemente.

2. compus din două elemente dispuse câte două.

3. (mat.) a cărui bază este numărul2.

4. s. f. (astr.) stea dublă.


Binarism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. binarisme)

1. teorie fonologică bazată pe ipoteza opoziţiilor binare.


Binarist, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. binariste)

1. referitor la binarism (mulțimea procedeelor de analiză lingvistică derivate din teoria fonologică a lui Roman Jakobson, care reduc relațiile dintre unități la opoziții binare).


Analogrif

Parte de vorbire: s.
Origine: (ana/gramă/ + lo/go/grif)

1. problemă enigmistică, îmbinare între anagramă şi logogrif.


Antecedent, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. antécédent, lat. antecedens)

1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.

2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.

3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.

4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.

5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.

6. (logică) primul termen al unei judecăţi ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstraţii.

7. prima secţiune a unei unităţi melodice structurată binar.

8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.

9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.


API-

Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. api-, cf. lat. apis „albină”)

1. „albină, de albină, albinărit”.


Apicol, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apicole)

1. care se referă la creșterea albinelor.

2. care se obține de la albine.

3. care se referă la apicultură, la extracția mierii și a cerii produse de albine, la dispozitivele folosite de apicultor.

4. provenit din albinărit, referitor la albinărit.


Apicultură

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apiculture)

1. ştiinţă care se ocupă cu creşterea albinelor; albinărit.


Armonie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. harmonie, lat. harmonia)

1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi.

2. parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relaţiile dintre ele, legile înlănţuirii lor.

3. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanţă, acord, consens.

4. ~ imitativă = efect stilistic obţinut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare.

5. înţelegere deplină între persoane, colectivităţi etc.