Rezultate secundare (Binär;):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. binaire, engl. binary, lat. binarius)
1. adj. format din două unităţi; divizibil cu2. (chim.) constituit din două elemente.
2. compus din două elemente dispuse câte două.
3. (mat.) a cărui bază este numărul2.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. binarisme)
1. teorie fonologică bazată pe ipoteza opoziţiilor binare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. binariste)
1. referitor la binarism (mulțimea procedeelor de analiză lingvistică derivate din teoria fonologică a lui Roman Jakobson, care reduc relațiile dintre unități la opoziții binare).
Parte de vorbire: s.
Origine: (ana/gramă/ + lo/go/grif)
1. problemă enigmistică, îmbinare între anagramă şi logogrif.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. antécédent, lat. antecedens)
1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.
2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.
3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.
4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.
5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.
6. (logică) primul termen al unei judecăţi ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstraţii.
7. prima secţiune a unei unităţi melodice structurată binar.
8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.
9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. api-, cf. lat. apis „albină”)
1. „albină, de albină, albinărit”.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apicole)
1. care se referă la creșterea albinelor.
2. care se obține de la albine.
3. care se referă la apicultură, la extracția mierii și a cerii produse de albine, la dispozitivele folosite de apicultor.
4. provenit din albinărit, referitor la albinărit.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apiculture)
1. ştiinţă care se ocupă cu creşterea albinelor; albinărit.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. harmonie, lat. harmonia)
1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi.
2. parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relaţiile dintre ele, legile înlănţuirii lor.
3. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanţă, acord, consens.
4. ~ imitativă = efect stilistic obţinut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare.
5. înţelegere deplină între persoane, colectivităţi etc.