birocrat, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. bureaucrate)

1. I. care practică birocratismul, birocrația.
2. II. funcționar care practică birocratismul.
3. (adesea depr.) funcționar care lucrează într-un birou.

birocratic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bureaucratique)

1. despre sau aparținând birocrației sau acțiunilor birocraților; funcționăresc.

birocrație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. bureaucratie)

1. ansamblul funcționarilor publici cu atribuții administrative.
2. sistem administrativ formalist care se caracterizează prin încetineală, greutate, lipsă de flexibilitate, incapacitatea de a se ocupa de cazuri particulare etc.
3. formă de sistem politic în care puterea reală este deținută și transmisă de către administrație.
4. (prin ext.) hârțogărie, paperaserie; ineficiență, ineficacitate.

birocratism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bureaucratisme, rus. biurokratizm)

1. interpretare și aplicare formalistă, cu complicații inutile, a legilor, a dispozițiilor, în rezolvarea problemelor administrative, organizatorice etc.; birocrație.

birocratiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. bureaucratiser)

1. tr., refl. a (se) transforma în birocrat, a trata birocratic.

birocrat, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. bureaucrate)

1. I. care practică birocratismul, birocrația.
2. II. funcționar care practică birocratismul.
3. (adesea depr.) funcționar care lucrează într-un birou.

birocratic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bureaucratique)

1. despre sau aparținând birocrației sau acțiunilor birocraților; funcționăresc.

birocratism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bureaucratisme, rus. biurokratizm)

1. interpretare și aplicare formalistă, cu complicații inutile, a legilor, a dispozițiilor, în rezolvarea problemelor administrative, organizatorice etc.; birocrație.

birocratiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. bureaucratiser)

1. tr., refl. a (se) transforma în birocrat, a trata birocratic.

formalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. formalisme)

1. concepție idealistă care rupe forma de conținut, reducând procesul concret al dezvoltării istorice la forme exterioare și scheme abstracte.
2. orientare estetică în artă care supraapreciază importanța formei, în dauna conținutului.
3. respectarea birocratică, îngustă și superficială a formalității.
4. atitudine conformistă, exagerată, protocolară.
5. utilizare a modelelor formale în diferite științe.
6. orientare metodologică în filozofia matematică contemporană care susține că matematica își găsește deplina ei justificare în construcția formală.
7. ~ etic = respectare pur formală a preceptelor și normelor morale.

formalist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. formaliste)

1. (om) pătruns de formalism; protocolar.
2. (cel) care ține mai mult la forme; birocrat.