Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Cheironomie)
1. gen de dirijat coral prin mişcările mâinilor şi degetelor, în muzica bisericească.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. concentus, cf. lat. concentus „cânt însoțitor”)
1. melodie corală liturgică la unison, melismatică, care se opune recitării solo.
2. stil de muzică bisericească care pune accent pe armonie, în opoziție cu accentus, care pune accent pe cuvântul vorbit.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. edictum, germ. Edikt)
1. lege, ordonanţă prin care un înalt magistrat roman îşi arăta activitatea trecută şi anunţa programul activităţii viitoare.
2. act, decret imperativ emis de un monarh sau de o autoritate laică ori bisericească.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. myxolidien)
1. (muzică) referitor la cel de-al cincilea mod din scara majoră inventată de Safo, poetă greacă din antichitate (* cele șapte moduri: ionian, dorian, frigian, lidian, mixolidian, eolian, locrian); mixolidic.
2. glas ~ = denumire a glasului IV în muzica bisericească psaltică; glas milesian.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. montanisme)
1. doctrină religioasă creştină a unei secte din sec. II, care propovăduia ascetismul şi submina ierarhia bisericească.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. neume, lat. neuma)
1. semn de notație muzicală constând din puncte și virgule fără portativ, în evul mediu pentru cântarea liturgică.
2. grup de note emise dintr-o singură respirație.
3. parte dintr-o frază muzicală bisericească a cărei ultimă silabă se prelungește sau care este cântată fără cuvinte.