bizantin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. byzantin, lat. bysantinus)

1. propriu Bizanțului sau Imperiului Bizantin.
2. artă ~ă = artă caracterizată prin predominarea cupolei, a suprafețelor și liniilor curbe în arhitectură și printr-o varietate de culori în ornamentație.
3. (fig.) intrigant; perfid, corupt.

bizantinism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. byzantinisme)

1. caracter, influență bizantină (în arhitectură, ornamentație).
2. stil specific culturii și artei, modului de viață și mentalității din Imperiul Bizantin; mod de a acționa prin corupție, dezordine (politică) și intrigă.
3. predilecție pentru disputele subtile și inutile.

bizantinist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. byzantiniste)

1. specialist în bizantinistică, studiul Imperiului Bizantin; bizantinolog.

bizantinistică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Byzantinistik)

1. ramură interdisciplinară a științelor umanistice care se ocupă cu istoria, cultura, portul, religia, arta, știința, economia și politica Imperiului Bizantin; bizantinologie.

bizantiniza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (bizantin + -iza)

1. a imita arta bizantină.
2. a recurge la subtilități și pedanterii în purtare.

bizantinolog, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. byzantinologue)

1. specialist în bizantinologie, studiul Imperiului Bizantin; bizantinist.

annona

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. annona)

1. (în Roma antică, în perioada imperiului) obligație a populației de a aproviziona orașele și armata.
2. (în Imperiul Bizantin) tain al soldaților.

arab, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. arabe, lat. arabus)

1. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din Orientul Apropiat și din nordul Africii.
2. adj. care aparține arabilor; arabic (1).
3. arta ~ă = artă, o sinteză între elementele mesopotamiene, persane și bizantine, cu influențe ale tradiției locale, prezentând în construcții (moschei, palate, mausolee) curtea interioară încadrată de porticuri, iar în artele decorative ornamentul geometric și floral; cifră ~ă = simbol grafic, element al sistemului de numerație zecimal.
4. (despre cai) care aparține unei rase originare din Pen. Arabia.
5. (s. f.) limbă semitică ale cărei dialecte sunt vorbite de arabi.

bazileu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., gr. basileus)

1. (în Grecia homerică) titlu purtat de conducătorii tribali.
2. (în Atena) titlu al celui de-al doilea arhonte.
3. titlu purtat de împărații bizantini și de regii persani până la cucerirea arabă.

bazilicale

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. basilicorum libri)

1. colecție de legi juridice publicate de unii împărați bizantini.

bazilisă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. basilissa)

1. soție a unui bazileu.
2. titlu de împărăteasă în Imperiul Bizantin.
3. (var.) basilisă.

bizantin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. byzantin, lat. bysantinus)

1. propriu Bizanțului sau Imperiului Bizantin.
2. artă ~ă = artă caracterizată prin predominarea cupolei, a suprafețelor și liniilor curbe în arhitectură și printr-o varietate de culori în ornamentație.
3. (fig.) intrigant; perfid, corupt.