Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. byzantinisme)
1. caracter, influenţă bizantină (în arhitectură, ornamentaţie).
2. stil specific culturii şi artei, modului de viaţă şi mentalităţii din Imperiul Bizantin; mod de a acţiona prin corupţie, dezordine (politică) şi intrigă.
3. predilecţie pentru disputele subtile şi inutile.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. byzantiniste)
1. specialist în bizantinistică, studiul Imperiului Bizantin; bizantinolog.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Byzantinistik)
1. ramură interdisciplinară a științelor umanistice care se ocupă cu istoria, cultura, portul, religia, arta, știința, economia și politica Imperiului Bizantin; bizantinologie.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (bizantin + -iza)
1. a imita arta bizantină.
2. a recurge la subtilităţi şi pedanterii în purtare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., gr. basileus)
1. (în Grecia homerică) titlu purtat de conducătorii tribali.
2. (în Atena) titlu al celui de-al doilea arhonte.
3. titlu purtat de împăraţii bizantini şi de regii persani până la cucerirea arabă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. basilicorum libri)
1. colecţie de legi juridice publicate de unii împăraţi bizantini.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. byzantiniste)
1. specialist în bizantinistică, studiul Imperiului Bizantin; bizantinolog.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. byzantinologue)
1. specialist în bizantinologie, studiul Imperiului Bizantin; bizantinist.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. buzantinologie)
1. disciplină care studiază istoria, literatura şi arta bizantină; bizantinistică.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. porphyrogénète, gr. porphyrogenetos)
1. titlu dar principilor bizantini născuţi în timpul domniei tatălui lor.