OK
X
blam
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. blâme)
1.
dezaprobare,
condamnare
publică;
oprobriu;
sancțiune;
avertisment.
blama
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. blâmer)
1.
a
condamna,
a
dezaproba,
a
reproba
(public).
blamabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. blâmable)
1.
care
merită
să
fie
blamat;
demn
de
blamat.
2.
(antonime)
lăudabil,
pardonabil.
blamanjea, -ele
Parte de vorbire:
s.f. (înv., reg.)
Etimologie: (fr. blanc-manger, prin rus. бланманже)
1.
cremă,
desert
făcut
cu
lapte,
migdale,
zahăr
și
un
aliment
care
îngroașă.
blamat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (blama)
1.
care
a
fost
dezaprobat
în
mod
public;
defăimat.
2.
făcut
de
râsul
lumii.
3.
(reg.)
păcălit.
arhitravă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. architrave)
1.
parte
inferioară
a
antablamentului,
care
se
sprijină
pe
capitelul
coloanei;
epistil.
2.
(constr.)
piesă
de
susținere
verticală,
din
lemn.
asteism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. astéisme)
1.
figură
retorică
constând
în
deghizarea
unei
laude
sau
a
unei
flatări
sub
aparența
blamului
ori
a
reproșului.
atic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. attique, lat. atticus, gr. attikos)
1.
adj.
propriu
Aticii.
2.
dialect
~
=
dialect
grec
vorbit
în
Atica;
frumusețe
~ă
=
frumusețe
desăvârșită.
3.
care
se
distinge
prin
bun-gust
sau
spirit.
4.
sare
~ă
=
ironie
subtilă,
spirit
fin.
5.
s.
n.
parte
a
antablamentului,
deasupra
cornișei,
menită
să
mascheze
marginea
acoperișului.
6.
etaj
scund,
deasupra
cornișei,
la
nivelul
fațadei
sau
retras.
blamabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. blâmable)
1.
care
merită
să
fie
blamat;
demn
de
blamat.
2.
(antonime)
lăudabil,
pardonabil.
cenzura
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. censurer)
1.
a
aplica
măsuri
de
cenzură;
(p.
ext.)
a
interzice
(o
publicație).
2.
(fig.)
a
supraveghea
(moravurile).
3.
a
adopta
o
moțiune
de
cenzură.
4.
a
pronunța
o
sancțiune
împotriva
cuiva;
a
blama,
a
dezaproba;
a
condamna.
cenzură
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. censure, lat. censura)
1.
demnitatea
și
funcția
de
cenzor
(1).
2.
control
exercitat
de
anumite
organe
ale
unui
stat
asupra
publicațiilor,
spectacolelor,
emisiunilor
și,
în
timp
de
război,
asupra
corespondenței
trimise
prin
poștă;
organ
care
exercită
acest
control.
3.
funcție
psihologică
care,
în
teoria
lui
Freud,
refulează
în
inconștient
dorințele
neconforme
cu
convențiile
sociale.
4.
critică,
blam
public.