Dictionar

autoblindat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. autoblindata)

1. vehicul blindat, cu roți sau cu șenile, înarmat ușor, pentru misiuni de recunoaștere, siguranță et cetera; automobil blindat.
 

blindat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (blinda)

1. adj. cu blindaj.
2. (fam.) îmbrăcat peste măsură.
3. s. n. autovehicul de luptă prevăzut cu blindaj; tanc.
4. (pl.) trupe dotate cu asemenea mijloace.
 

motoblindat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (moto1- + blindat)

1. autovehicul blindat dotat cu armament, folosit pe câmpul de luptă.
 

anticar (1)

Parte de vorbire:  adj. invar.  
Etimologie: (după fr. antichar)

1. care se opune acțiunii vehiculelor blindate, care dăunează vehiculelor blindate; antitanc.
 

autoblindat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. autoblindata)

1. vehicul blindat, cu roți sau cu șenile, înarmat ușor, pentru misiuni de recunoaștere, siguranță et cetera; automobil blindat.
 

automitralieră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. automitrailleuse)

1. automobil blindat prevăzut cu un tun și mitraliere.
 

autotransportor, -oare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (auto2 + transportor)

1. s. m. f. cel care lucrează pe o mașină de transportat materiale.
2. s. n. autovehicul blindat de luptă, neînarmat, folosit în transportul trupelor.
 

autotun

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (auto- + tun)

1. autovehicul de luptă blindat, fără turelă, pe șenile, cu armament de artilerie puternic.
 

buncăr

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Bunker)

1. siloz în care se înmagazinează cărbuni, minereuri etc.
2. compartiment în care se înmagazinează combustibilul, pe o navă.
3. pâlnie de alimentare cu cărbuni a locomotivelor.
4. adăpost blindat, cazemată.