Dictionar

bluf

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. bluff)

1. vorbă spusă (sau acțiune făcută) în scop de intimidare; cacialma.
 

blufa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. bluffer)

1. a intimida, a înșela prin bluf.
 

blufeur, -ă

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (fr. bluffeur)

1. (cel) care intimidează prin bluf.
 

blufa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. bluffer)

1. a intimida, a înșela prin bluf.
 

blufeur, -ă

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (fr. bluffeur)

1. (cel) care intimidează prin bluf.