Dictionar

bolnav

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT morbidus; aeger; aegrotus
2. FR malade
3. EN ill; diseased; morbose; morbid; sick
4. DE krank; verdorben; krankhaft
5. RU больной
6. HU beteg
 

bolnăvicios

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT aegrotans; aegroticus
2. FR maladif
3. EN sickly
4. DE krankhaft
5. RU болезненный
6. HU beteges
 

bolnăvicios

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (bolnav + suf. -icios)

1. care se îmbolnăvește ușor; cu sănătatea șubredă.
2. (ca) de bolnav.
3. (despre stări, înfățișare, înclinații etc.) care denotă o boală; maladiv.
4. fig. (despre reacții, atitudini) care nu este normal; ieșit cu totul din comun; anormal.
5. (înv; d. lucruri) nesănătos.
 

abacteriemic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abactériémique)

1. (med.) care nu conține bacterii, pentru sângele unui bolnav.
2. (despre boli) care nu prezintă microbi în sângele circulant.
3. (antonim) bacteriemic.
 

ablațiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ablation, lat. ablatio)

1. îndepărtare chirurgicală din corpul uman (o tumoare, un calcul, un organ bolnav); exereză, extirpare.
2. transportare a materialelor rezultate din dezagregarea rocilor.
3. reducere a masei unui ghețar sau a zăpezii prin topire și evaporare.
4. fenomen fizic în urma căruia un meteorit, satelit etc., pierde din substanță din cauza încălzirii sale până la incandescență.
 

administra

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. administrer, lat. administrare)

1. a conduce, a gospodări (o întreprindere).
2. a da un medicament unui bolnav.
3. (ir.) a trage o bătaie.
4. (jur.) a ~ o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces.
5. a supraveghea încasările.
 

aleză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. alèse, alaise)

1. bucată de pânză care se așterne peste cearșaf sub un bolnav sau copil mic.
2. țesătură impermeabilă folosită pentru a proteja un pat, o saltea.
 

alopsihic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. allopshychique)

1. (despre bolnavi) care are capacitatea de a se orienta după repere exterioare.
 

alopsihoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allopsychose)

1. psihoză caracterizată prin tulburări în perceperea fenomenelor exterioare bolnavului.