Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. brace, fr. bras)
1. (mar.) manevră curentă care serveşte la braţarea vergilor.
2. (constr.) element rigid, solidarizat sau articulat, care transmite o mişcare sau poartă o sarcină.
3. distanţa dintre un punct şi linia de acţiune a unei forţe.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. avant-bras)
1. parte a braţului de la cot până la încheietura mâinii.
2. parte a membrelor anterioare la animale, între cot şi genunchi.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. brasser)
1. a orienta vergile unui velier cu ajutorul braţului (1), încât vârful să aibă maximă eficacitate asupra velelor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. /a/ braccetto)
1. a merge (cu cineva) la ~ = a merge (cu cineva) de braţ.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (v. detimbra)
1. detimbrare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Rostbraten)
1. carne de vacă friptă înăbuşit, cu multă ceapă.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr., lat. abdomen)
1. (anat.) cavitatea viscerală care formează partea inferioară a trunchiului uman; cavitate a corpului vertebratelor, între torace şi bazin.
2. (zool.) ultimul segment al corpului la insecte; partea posterioară a corpului unor nevertebrate (artropode).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abrachie)
1. (med.) lipsă congenitală a braţelor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abrachiocéphalie; cf. gr. a - fără, brachion - braț, kephale - cap)
1. (med.) lipsă congenitală a braţelor şi a capului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. acephalobrachia)
1. monstruozitate congenitală, lipsa capului şi a braţelor.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (lat. aceratherium)
1. (paleontologie) gen de mamifere vertebrate, strămoș fosil al rinocerului; mamifer fosil asemănător cu rinocerul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accolade)
1. ceremonial medieval la primirea cuiva în rândul cavalerilor, printr-o îmbrăţişare şi o lovire uşoară cu latul spadei.
3. semn grafic ({) servind la reunirea mai multor cuvinte, ecuaţii, portative muzicale etc.
4. formă de boltă ca o paranteză culcată.