Parte de vorbire: s.m.
Origine: (lat. bucinator, buccinator)
1. (la romani) suflător din bucină; gornist, trompetist.
Parte de vorbire: adj. (înv.)
Origine: (lat. bucinator, buccinator)
1. (anat.) care ocupă lateral spațiul dintre cele două maxilare.
2. (anat.) mușchi ~ = mușchiul obrazului, între cele două maxilare, folosit pentru a alungi transversal gura (mai ales pentru cântatul la trompetă); buccinator.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (lat. bucinator, buccinator)
1. (la romani) suflător din bucină; gornist, trompetist.