abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

ab intestat

Parte de vorbire:  loc. adj.  
Etimologie: (lat. ab intestat)

1. (jur.) (despre o succesiune) care se află în absenţa unui testament, situaţie în care legea reglementează transmiterea bunurilor.

agresiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agression, lat. aggressio)

1. atac brutal neprovocat.
2. folosire a forţei armate de către un stat sau o coaliţie de state împotriva suveranităţii, integrităţii teritoriale şi independenţei politice a unui alt stat.
3. atac asupra persoanelor sau bunurilor.
4. acţiune exterioară care primejduieşte echilibrul şi integritatea unui sistem viu.

colocaţie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. collocation, I. engl. colocation)

1. I. plasarea mai multor entități într-o singură locație
2. (log.) poziţie, clasament al unui obiect în raport cu altele.
3. operațiune judiciară constând în stabilirea rangului și importanței drepturilor unui creditor, în concurență cu alții, în repartizarea bunurilor poprite de la un debitor comun; colocare, colocat.
4. (jur.) termenul pe care îl are un creditor pentru plătirea creanțelor.
5. (jur.) sumă de bani pe care o are de primit un creditor.
6. (lingv.) succesiune de cuvinte care apar adesea împreună; grup de cuvinte; sintagmă.
7. (mat.) metodă de calcul utilizată pentru a rezolva ecuații diferențiale și integrale.
8. (var.) colocațiune.

conservațiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. conservation, lat. conservatio)

1. acțiunea de a (se) conserva și rezultatul ei; (rar) conservare.
2. păstrarea intactă a bunurilor, antichităților etc.

curatelă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. curatelle, lat. curatela)

1. instituţie juridică pentru ocrotirea intereselor şi administrarea bunurilor unui minor, ale unei persoane atinse de o anumită incapacitate.