Dictionar

bunuț, -ă

Parte de vorbire:  adj. (pop., fam.)  
Etimologie: (bun + -uț)

1. diminutiv al lui bun; bunișor.
2. (expr.) bun-~ = foarte bun.
 

bunișor, -oară

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (bun + -ișor)

1. diminutiv al lui bun; bunicel, (pop.) bunuț.
2. destul de bun; care este aproape bun; mai bun decât rău.