Rezultate secundare (Bunăvoință.):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acrimonie)
1. caracter agresiv, caustic al cuiva, sarcasm.
2. dispoziție proastă exprimată prin remarci acerbe sau printr-un ton acrimonios.
3. (antonime) afabilitate, amenitate, bunăvoință.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. affabilité, lat. affabilitas)
1. însuşirea de a fi afabil; calitatea unei persoane afabile.
2. calitatea celui care primește, care ascultă și întreține cu bunăvoință pe ceilalți.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. condescendance)
1. atitudine plină de consideraţie, de respect, atenţie şi bunăvoinţă faţă de cineva; amabilitate; deferenţă.
2. (peior.) bunăvoinţă cu aer de dispreţ, aroganţă, superioritate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épilogue, lat. epilogus, gr. epilogos)
1. (ant.) alocuțiune în versuri pe care autorul unei opere dramatice, sau un actor o adresau publicului.
2. parte finală a unui discurs în care oratorul rezuma argumentele, încercând să câștige bunăvoința publicului.
3. parte finală a unei lucrări literare care cuprinde concluziile autorului, subliniază anumite idei sau face cunoscută evoluția viitoare a personajelor; încheiere.
4. (fig.) sfârșit, încheiere a unei acțiuni, întâmplări etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. faveur, lat. favor)
1. avantaj, bunăvoinţă care se acordă cu preferinţă cuiva.
2. în ~a cuiva = în avantajul cuiva.
3. afecţiune, trecere de care se bucură cineva pe lângă o persoană.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. gratia, it. grazia, /II/ fr. grâce à)
1. drăgălășenie, gingășie, finețe, eleganță (în atitudini, în mișcări).
2. (pl.) atitudini, cuvinte drăgălașe.
4. a intra în ~ ile cuiva = a obține bunăvoința cuiva.
5. har, ajutor supranatural pe care divinitatea îl acordă oamenilor pentru a se mântui.
6. stare de ~ = creație poetică; poezie; ipostază, inspirație poetică.
7. lovitură de ~ = lovitură care aduce sfârșitul, moartea.
8. (mit.) fiecare dintre cele trei zeități care personificau grația și frumusețea feminină.
9. prep. cu ajutorul, datorită.