Dictionar

Rezultate secundare (Cade):

Alcade

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. alcade, sp. alcalde)

1. magistrat municipal în Spania.

2. primar, guvernator indian în Anzi (Peru).

3. (var.) alcalde.


Cadeinomanie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. codéinomanie)

1. obicei morbid de a lua codeină.


Cadenţa

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. cadencer)

1. a imprima o cadenţă (unei fraze, unui vers); a ritma.


Cadenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. cadenza, fr. cadence)

1. 1.. ritm de desfăşurare a unei mişcări.

2. în ~ = cu mişcări uniform repetate.

3. frecvenţă (1); număr de lovituri trase de o armă într-o unitate de timp.

4. succesiune ritmică a unor cuvinte, fraze, versuri.

5. formulă melodico-armonică de încheiere a unei fraze muzicale.

6. secţiune solistică cu caracter de improvizaţie dintr-un concert instrumental, care permite interpretului să-şi etaleze virtuozitatea.


Cadențare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cadența)

1. acțiunea de a cadența.

2. ritmare, punere într-un anumit ritm sau cadență a unei fraze, bucăți muzicale, mișcări etc.


Cadenţmetru

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Kadenzmeter)

1. instrument de măsură a radioactivităţii.


Abate (2)

Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. abbattere, fr. abattre)

1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.

2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.

3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).

4. (refl.) a se năpusti (asupra).

5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).

6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.

7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.

8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.

9. (refl.) a cădea.


Abatere

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.

2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.

3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.

4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.

5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.

6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.

7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.

8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.

9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.

10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.

11. (gram.) excepție.

12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.

13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.

14. culcare pe pământ; doborâre.

15. (fig.) deprimare.


Abocluzie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (ab- + ocluzie; cf. lat. ab „îndepărtat de...”, occlusio, -onis „închidere”)

1. (med.) dentiție în care dinții arcadei superioare (maxilarul superior) și ai arcadei inferioare (mandibula) nu se află în contact.

2. lipsă de contact între dinții arcadei inferioare și cei ai arcadei superioare.


Academic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. académique, lat. academicus)

1. referitor la academie.

2. propriu unei academii; distins; solemn, convenţional, rece.


Academician, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. académicien)

1. membru (de onoare sau titular) al unei academii; academist.


Academism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. académisme)

1. imitaţie servilă, fără originalitate, a modelelor antice sau ale Renaşterii.

2. manieră în artă care cultivă un ideal de frumuseţe rece şi convenţional.

3. fel de a se comporta academic.