Dictionar

calamitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. calamité, lat. calamitas)

1. dezastru, catastrofă care lovește o colectivitate.
 

cataclism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cataclysme, gr. kataklysmos)

1. schimbare violentă, bruscă în natură sub influența unor fenomene interne și de scurtă durată (cutremure, erupții vulcanice etc.).
2. (fig.) răsturnare bruscă, distrugătoare, în viața socială; calamitate, dezastru.
 

catastrofă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. catastrophe, lat. catastropha, gr. katastrophe)

1. momentul rezolvării conflictului unei tragedii clasice grecești; deznodământ.
2. eveniment tragic, nenorocire mare, dezastru, calamitate.
 

dezastru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. désastre)

1. nenorocire de mari proporții, catastrofă, calamitate.
 

flagel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. flagelle, lat. flagellum)

1. (ant.) bici; mănunchi de nuiele cu care era bătut cineva.
2. (fig.) nenorocire mare, dezastru, calamitate, boală.
3. s. m. filament mobil, la unele protozoare și spermatozoizi, la unele celule ori gameți (la alge) ca organ de locomoție.
4. tulpină secundară, uneori floriferă.
5. ramură filiformă (la briofite).
 

plagă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. plaga)

1. rană (deschisă).
2. (fig.) calamitate, flagel; nenorocire.
 

sinistru, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. sinistre, lat. sinister)

1. adj. groaznic, înspăimântător; oribil.
2. funest.
3. s. n. dezastru, calamitate, prăpăd, urgie.