calcar/calcar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. calcaire, lat. calcarius)

1. rocă sedimentară de precipitație sau organogenă, din carbonat de calciu; piatră-de-var.

CALCARI-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (lat. calcar „pinten”)

1. „pinten, pintenat”.

calcarifer, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. calcarifère)

1. (bot.) prevăzut cu pinten; pintenat.

calcariform

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT calcariformis
2. FR calcariforme
3. EN spur-shaped
4. DE spornförmig
5. RU шпорцовидный
6. HU sarkantyú alakú

calcariform, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. calcariforme)

1. care are forma unui pinten; pintenat.

calcaron

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. calcarone)

1. cuptor pentru extragerea sulfului din minereu.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

abuz

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abus, lat. abusus)

1. întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces.
2. încălcare a legalității; faptă ilegală.
3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.
4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.
5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.
6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
7. ~ de încredere = infracțiune constând din înșelarea încrederii cuiva.
8. ~ de putere = infracțiune manifestată prin depășirea atribuțiilor.
9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.
10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.

acervul

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. acervule, lat. acervulus)

1. mic grăunte de calcar, în glanda pineală.
2. grămadă mică.
3. glomerul de flori sau de fructe.
4. gonidiofori asociați la ciupercile parazite.
5. himeniu nud.

amfineurieni

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. amphineures)

1. pl. clasă de moluște marine, având partea dorsală cu plăci calcaroase.

angiolit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. angiolithe)

1. concrețiune calcaroasă în interiorul angioamelor cavernoase.

arteriolit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. artériolithe)

1. concentrație calcaroasă în pereții arterelor sclerozate, într-un trombus.