analitic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. analytique, lat. analythicus)

1. bazat pe analiză.
2. chimie ~ă = ramură a chimiei care studiază elementele componente ale substanțelor; limbă ~ă = limbă flexionară în care raporturile gramaticale se exprimă prin cuvinte izolate; filozofie ~ă = orientare care reduce filozofia la analiza mijloacelor lingvistice și conceptuale ale cunoașterii.
3. care utilizează calculul algebric și infinitezimal.
4. geometrie ~ă = ramură a geometriei care studiază proprietățile figurilor geometrice cu ajutorul calculului algebric.

calcul

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. calcul, lat. calculus)

1. s. n. ansamblu de operații (aritmetice, algebrice etc.) urmărind stabilirea unor mărimi.
2. capitol al științelor matematice în care se folosește un anumit tip de operații.
3. ~ grafic = rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor construcții geometrice; ~ logic = operație analoagă calculului matematic prin care, pe baza anumitor reguli, din anumite expresii logice sunt derivate alte expresii logice.
4. (pl.) planuri, combinații, socoteli.
5. s. m. formație calcaroasă care afectează diferite organe animale (rinichi, vezică etc.).

conectiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. connectivus)

1. adj. care poate fi conectat, unit.
2. s. m. (log.) legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; conector.
3. s. n. cuvânt (prepoziție, conjuncție) care realizează o relație în cadrul propoziției sau frazei.
4. nerv care reunește mai mulți ganglioni.
5. parte terminală a filamentului staminal care unește cele două teci ale anterelor.
6. (mat.) operator (5).
7. s. f. (inform.) operator în calculul propozițional.

cvadratură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. quadrature)

1. (mat.) problema construirii unui pătrat cu o arie dată.
2. calculul unei integrale definite necesar, uneori pentru aflarea ariei unui domeniu plan mărginit de o curbă închisă.
3. ~a cercului = problema (nesoluționabilă) a construirii, cu rigla și compasul, a unui pătrat cu aria egală cu a unui cerc dat; (fig.) problemă imposibil de rezolvat.
4. (astr.) poziție aparentă în care doi aștri priviți de pe Pământ au o diferență de longitudine de 90º.
5. (pl.) fazele primului și ultimului pătrar al Lunii.

diferențial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. différentiel)

1. adj. care diferențiază.
2. care comportă, lucrează cu diferențe.
3. (mat.) referitor la diferențe care tind către zero.
4. ecuație ~ă (și s. f.) = ecuație care conține o variabilă, funcția recunoscută și derivate ale acesteia; calcul ~ = capitol al analizei matematice care are ca obiect studiul derivatelor și al diferențialelor; geometrie ~ă = ramură a geometriei care studiază figurile geometrice folosind calculul diferențial.
5. s. f. (mat.) produsul dintre derivata unei funcții și creșterea variabilei ei independente.
6. s. n. angrenaj constituit din două roți dințate planetare așezate pe același ax și din două roți satelite, utilizat la autovehicule pentru a transmite la roți turații diferite la viraje, iar la mașini de lucru pentru a varia în mod deosebit turația.

discalculie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. discalculie)

1. perturbare în învățarea calculului la copiii care posedă o inteligență normală.