Parte de vorbire: s.f.
Origine: (calic + -enie)
1. sărăcie (extremă), mizerie; calicie.
2. caracterul de a fi zgârcit; zgârcenie; avariție, calicie.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. calici-, cf. lat. calix, -icis „cupă”)
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (calic + -ie)
1. stare de calic, sărăcie extremă, mizerie; calicenie.
2. caracterul de a fi zgârcit; zgârcenie; avariție, calicenie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. calycifer)
1. care este prevăzut cu un caliciu.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. caliciflore)
1. (bot.; despre organe) fixat pe caliciu.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. caliciforme)
1. în formă de caliciu; circumvalat.
2. (anat.) papile ~e = papile așezate la baza limbii în două rânduri oblice.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Ablaut)
1. (lingvistică) modificare vocalică într-o rădăcină sau tulpină; alternanță vocalică; apofonie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acaliculé, lat. acalyculatus)
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adnation)
1. (bot.) concreşterea anormală a unui organ cu о altă parte a plantei (de ex. tubul caliciului cu ovarul).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alternance)
2. procedeul de decorare prin utilizarea alternativă a două motive, elemente.
3. (lingv.) schimbare a sunetelor unui cuvânt sau a sunetelor cuvintelor aparţinând unei familii.
4. ~ vocalică = alternanţă între vocalele din tema unui cuvânt; apofonie; ~ consonantică = alternanţă prin consoane.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anthocarpe)
1. fruct înconjurat de un caliciu cu tendinţă de creştere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anthophore)
1. axă florală, între caliciu şi corolă, care poartă petalele, staminele şi pistilul.