Dictionar

Rezultate principale (Calomnie,):

Calomnie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. calomnie)

1. afirmaţie mincinoasă şi tendenţioasă care atinge onoarea şi reputaţia cuiva; defăimare.


Rezultate secundare (Calomnie,):

Autocalomnie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (autocalomnia)

1. calomnie la adresa propriei persoane.


Calomniator, -oare

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. calomniateur)

1. I. care cuprinde o calomnie; care calomniază; calomnios.

2. II. persoană care calomniază, care vorbește pe cineva de rău pe nedrept, care spune lucruri neadevărate despre cineva, care discreditează pe cineva.


Calomnios, -oasă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. calomnieux)

1. care calomniază; care conține o calomnie; care posedă trăsăturile calomniei; calomniator, clevetitor, defăimător.

2. (antonime) flatant, laudativ.


Flaterie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. flatterie)

1. actul de a flata; laudă falsă sau exagerată, dată cu intenția de a plăcea, de a seduce et cetera; flatare.

2. (antonim) calomnie.


Defăimare

Parte de vorbire: s.
Origine: (defăima)

1. ponegrire, clevetire, calomnie, hulă.

2. (învechit) dispreț, desconsiderare, umilire, batjocură.


Hulitură

Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (huli + -tură)

1. blasfemiere a ceva considerat sfânt; hulire.

2. calomniere; (prin ext.) defăimare.

3. facere de râs, de rușine, de ocară; batjocorire.

4. înjosire a cuiva în ochii altora; hulire.

5. vorbe de ocară; vorbe de rău despre cineva; hulire.

6. (prin ext.) disprețuire.


Clevetire

Parte de vorbire: s.f. (pop., fam.)
Origine: (cleveti)

1. acțiunea de a cleveti și rezultatul ei; cleveteală, defăimare, calomniere.

2. acțiunea de a răspândi calomnii despre cineva, de a vorbi pe cineva de rău, de a bârfi.

3. (var.) clefetire.