Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. avant-train)
1. partea anterioară a unei maşini agricole pe roţi.
2. antetren.
3. (text.) ansamblu de valţuri cu dinţi şi caneluri dintr-un dispozitiv de cardare care zdrobeşte resturile vegetale ataşate de flocoanele de lână.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. canneller)
1. a executa prin aşchiere caneluri pe o suprafaţă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. korinthisch)
1. din Corint; corintian.
2. ordin ~ = ordin arhitectonic din Grecia antică caracterizat prin coloane zvelte decorate cu caneluri, cu capitelul înalt, împodobit cu sculpturi reprezentând frunze de acantă în volută.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. diglyphe)
1. consolă cu două caneluri în cruce.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. godron)
1. ornament în relief de forma unor caneluri late, orizontale, pe un element de arhitectură, pe un vas etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. listel)
1. (arhit.) mulură cu aspect de bandă plată și îngustă care încadrează o altă mulură (mai mare).
2. suprafață plană care separă canelurile unei coloane.
3. spațiu dintre două chenare sau două cercuri concentrice.
4. cercul proeminent de la circumferința monedelor.