Parte de vorbire: adj.
Origine: (anti- + canonic, cf. fr. anticanonique)
1. care nu este în conformitate cu canoanele religioase; împotriva canoanelor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apocryphe, lat. apocryphus)
1. adj. (despre documente, scrieri) atribuit în mod fals unui alt autor; neautentic.
2. s. n. scriere religioasă nerecunoscută de canoane.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. canonial)
1. în conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonic.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. canonique, lat. canonicus)
1. conform cu canoanele bisericeşti; canonial.
3. drept ~ = drept bisericesc.
4. după anumite norme, bine stabilite; normativ.
5. (mat.) formă (sau ecuaţie) ~ă = formă, ecuaţie simplă care poate fi redusă, cu ajutorul schimbării unor variabile, la un număr oarecare de forme sau ecauţii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. capitulaire)
1. referitor la capitul1, la canonici.
2. cancelar ~ = canonic director de studii în şcolile catedralelor din evul mediu; scrisoare ~ă = scrisoare care notifică canoanele unui conciliu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. donatisme
1. schismă iniţiată în sec. IV de episcopul Donatus, la Cartagina, care separa biserica africană, cerând supunerea la canoane grele a creştinilor ce îşi renegaseră credinţa în timpul persecuţiilor religioase.