Parte de vorbire: s.
Origine: (it. canonico, lat. canonicus)
1. preot catolic din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. canonique, lat. canonicus)
1. conform cu canoanele bisericeşti; canonial.
3. drept ~ = drept bisericesc.
4. după anumite norme, bine stabilite; normativ.
5. (mat.) formă (sau ecuaţie) ~ă = formă, ecuaţie simplă care poate fi redusă, cu ajutorul schimbării unor variabile, la un număr oarecare de forme sau ecauţii.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. canonicat, germ. Kanonikat)
1. demnitatea (și beneficiile sau prebendele) de canonic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. canonicité)
1. calitatea a ceea ce este canonic.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. canonial)
1. în conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonic.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. canonicat, germ. Kanonikat)
1. demnitatea (și beneficiile sau prebendele) de canonic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. canonicité)
1. calitatea a ceea ce este canonic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. canoniste)
1. specialist în dreptul canonic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. capitulo)
1. corpul canonicilor unei catedrale catolice, pentru organizarea cultului şi administrarea catedralei şi a bisericilor din oraş.
2. adunare a canonicilor.
3. adunare de călugări sau de alţi clerici catolici; locul unde se ţine.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. capitulaire)
1. referitor la capitul1, la canonici.
2. cancelar ~ = canonic director de studii în şcolile catedralelor din evul mediu; scrisoare ~ă = scrisoare care notifică canoanele unui conciliu.