Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. capable, lat. capabilis)
1. înzestrat; destoinic; valoros.
2. apt, potrivit, în stare de a face ceva.
3. (jur.) care are capacitate civilă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. capabilité)
1. capacitatea, faptul de a putea face ceva; însușirea de a fi capabil.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abiétine)
1. substanţă răşinoasă extrasă din lemnul de brad, sub formă de cristale incolore, solubile în apă şi alcool; coniferină.
2. substanță rășinoasă, extrasă din terebentina de Strasbourg sau balsamul de Canada, capabilă să se cristalizeze.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abstractif)
1. care se formează prin abstracţie.
2. care servește la exprimarea abstracțiilor.
3. (caracterologie) care este capabil să gândească abstract.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acataleptique)
2. incapabil de a fi înțeles; de neînţeles.
3. (med.) care este atins de catalepsie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acathectique)
1. (despre celula hepatică) care devine incapabilă de a reţine pigmenţii biliari.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. accepteur)
1. (atom) capabil a primi electroni suplementari.
2. (substanţă chimică) care poate fixa o altă substanţă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. agame)
1. capabil a se înmulţi fără fecundaţie; asexuat.