Dictionar

Rezultate principale (Capitol):

Capitol

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. capitolo, lat. capitulum)

1. fiecare dintre diviziunile mai mari ale unei cărţi, ale unei legi etc.

2. parte dintr-o acţiune, dintr-o desfăşurare.

3. subiect de conversaţie; problemă; chestiune.


Rezultate secundare (Capitol):

Capitolin, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. capitoliu, lat. capitolinus)

1. referitor la Capitoliu.

2. jocuri ~e = jocuri anuale instituite în cinstea lui Jupiter şi în amintirea eliberării Capitoliului.


Subcapitol

Parte de vorbire: s.
Origine: (sub- + capitol)

1. diviziune a unui capitol.


Acidimetrie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acidimétrie)

1. capitol din analiza volumetrică având ca obiect determinarea concentraţiei soluţiilor acide.


Biomagnetism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. biomagnétisme)

1. capitol al biofizicii care studiază câmpurile magnetice generate de structurile biologice, precum şi acţiunea acestora asupra organismelor vii.


Calcul

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. calcul, lat. calculus)

1. s. n. ansamblu de operaţii (aritmetice, algebrice etc.) urmărind stabilirea unor mărimi.

2. capitol al ştiinţelor matematice în care se foloseşte un anumit tip de operaţii.

3. ~ grafic = rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor construcţii geometrice; ~ logic = operaţie analoagă calculului matematic prin care, pe baza anumitor reguli, din anumite expresii logice sunt derivate alte expresii logice.

4. (pl.) planuri, combinaţii, socoteli.

5. s. m. formaţie calcaroasă care afectează diferite organe animale (rinichi, vezică etc.).


Capitolin, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. capitoliu, lat. capitolinus)

1. referitor la Capitoliu.

2. jocuri ~e = jocuri anuale instituite în cinstea lui Jupiter şi în amintirea eliberării Capitoliului.


Capitularii

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. capitulaires)

1. acte legislative emanate de la regi, împărţite în capitole.


Catoptric, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. catoptrique)

1. adj. referitor la catoptrică.

2. s. f. capitol al opticii care studiază fenomenele de reflexie a luminii.