Dictionar

Rezultate secundare (Caracteristici):

Aberaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (p. ext.) idee, noţiune, comportament; aberanţă; absurditate.

2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.

3. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.

4. (bot.) abatere importantă faţă de tip; formă rezultată pe cale de mutaţie.

5. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.

6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizaţii pe marginea imaginilor.

7. unghi format de direcţia adevărată şi de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.


Anizotropie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anisotropie)

1. proprietate a unui corp de a prezenta caracteristici mecanice, optice, electrice, magnetice etc. variate; eolotropie.

2. (biol.) însuşire a unui organ de a reacţiona diferit la excitaţii externe.


Antropologic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. anthropologique)

1. referitor la antropologie.

2. şcoală = a) şcoală întemeiată de Lombroso, care concepea infracţiunea ca un produs al factorilor biologici, iar pe infractor ca un tip înnăscut de „om criminal”; b) orientare sociologică care susţine în mod eronat viaţa socială a popoarelor este determinată de caracteristicile anatomo-fiziologice ale rasei.


Asimilare

Parte de vorbire: s.
Origine: ( asimila)

1. acţiunea de a asimila.

2. fenomen fonetic, transformarea unui sunet sub influenţa altuia aflat în apropiere, în sensul dobândirii unei caracteristici asemănătoare; asimilaţie.

3. ~ progresivă = asimilare realizată din sunetul anterior; ~ regresivă = asimilare realizată din sunetul posterior.


Autohtonism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autochtonisme)

1. caracter autohton.

2. concepţie social-politică ce exagerează caracteristicile particular-etnice ale unei populaţii.

3. cuvânt autohton.


Biotipologie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. biotypologie, engl. biotypology)

1. ramură a biologiei care studiază biotipurile.

2. disciplină care studiază individul uman după criteriul structurii corpului şi existenţa unor corelaţii între caracteristicile morfologice şi psihologice, de natură temperamentală şi caracterială.