Dictionar

abjecție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abjection, cf. lat. abjectio)

1. caracterul a ceea ce este josnic, demn de disprețuit.
2. stare de înjosire care atrage disprețul tuturor.
3. acțiune degradantă care inspiră dispreț.
4. faptă abjectă; josnicie, mârșăvie, ticăloșie.
5. (var. înv.) abjecțiune.
6. (antonime) demnitate, măreție, noblețe.
 

abnormitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abnormité, germ. Abnormität)

1. caracterul a ceea ce este abnorm.
2. depărtare sau deviere de la o regulă sau un standard fixat; anomalie; enormitate; lucru, fapt neobișnuit.
 

absconzitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abscons + -itate)

1. caracterul a ceea ce este abscons, greu de înțeles.
 

abstractivitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abstractivité)

1. aptitudinea de a abstrage; caracterul persoanelor cu această abilitate.
 

absurditate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. absurdité, lat. absurditas)

1. caracterul a ceea ce este absurd; situație, idee absurdă; aberație.
 

adresabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (adresabil + -itate)

1. grad de solicitare.
2. calitatea de a se adresa unei mase largi.
3. caracterul a ceea ce poate fi adresat.
4. (marketing) capacitatea de a ajunge la un individ sau grup specific în timpul unei campanii.
5. (informatică) capacitatea de adresare a unui banc de memorie.