Dictionar

carnefice

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (it. carnefice)

1. cel care executa pedeapsa cu moartea, pedeapsa capitală; călău, gâde.
 

carnet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carnet)

1. caiet mic (pentru însemnări).
2. act, document de forma unui mic carnet (1), în care se arată apartenenţa posesorului.
 

carneu; roşu închis

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT incarnatus; carneus; carnicolor
2. FR couleur de chair; incarnat; incarnadin; carné
3. EN carneolus; of flesh colour; incarnadine; flesh-coloured
4. DE fleischfarben; fleischrosa; fleischrötlich; fleischrot
5. RU мясо-крaсный; телесно-розовый; телеrноrо цветa
6. HU húspiros, hússzínű, sötétpiros
 

agendă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. agenda)

1. carnet pe care sunt însemnate zilele, pentru diferite notiţe referitoare la anumite date.
2. ordine de zi.
 

angemaht

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Eingemachte)

1. mâncare cu carne (de pui sau de miel) şi cu sos alb de lămâie.
 

anşoa

Parte de vorbire:  I. s.m. invar, II. s.n. (pl. -uri)  
Etimologie: (fr. anchois)

1. I. pește mic comestibil din familia clupeidelor, de formă alungită, care trăiește în Marea Mediterană și în Oceanul Atlantic; se conservă în ulei sau în saramură și se consumă în general ca aperitiv.
2. II. pastă preparată din carnea acestui pește, care se servește ca aperitiv.
 

antricot

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. entrecôte)

1. carne de vită sau de porc din regiunea coastelor; friptură din această carne; cotlet.
 

antropofag, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. anthropophage)

1. (persoană) care se hrănește cu carne de om; canibal.
 

antropofagie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anthropophagie)

1. faptul, din necesitate sau depravare în societățile evoluate, sau obiceiul tradițional, din societățile primitive, de a mânca carne de om; canibalism.
2. (etnologie) ~ rituală = ~ practicată din motive religioase sau conexe, spre deosebire de canibalismul de subzistență.