Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. carotène, germ. Karotin)
1. (biol.) pigment portocaliu-roşcat în unele vegetale (morcovi) şi produse animale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caroténemie)
1. prezenţa carotenului în sânge.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caroténodermie)
1. pigmentaţie gălbuie-roşiatică a tegumentelor, provocată de creşterea carotinemiei; ocrodermie, xantoză.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. caroténoïde)
1. adj. (despre substanţe) care conţine caroten.
2. s. n. pigment asemănător cu carotenul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. carottage)
1. determinare a naturii structurii straturilor succesive ale unui teren prin extragerea de carote (II) sau prin măsurarea mărimilor fizice ale rocilor străbătute.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caroténemie)
1. prezenţa carotenului în sânge.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. caroténoïde)
1. adj. (despre substanţe) care conţine caroten.
2. s. n. pigment asemănător cu carotenul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. carottière)
1. sondeză pentru tăierea şi scoaterea la suprafaţă a carotelor (II).
2. aparat folosit pentru a face sondaje şi a lua eşantioane din fundul oceanelor.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. chromoplaste)
1. (biol.) plastidă celulară care produce pigmenți (caroten, xantofilă) responsabili de culoarea florilor și fructelor; cromatoplast.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hématochrome)
1. pigment roşcat carotenoid din celulele unor alge.